Premierul Sorin Grindeanu va face o vizita la Bruxelles, in perioada 8-9 martie, unde va avea o serie de intalniri cu inalti oficiali europeni, in marja reuniunii Consiliului European, informeaza Guvernul. Potrivit acestuia, va avea mai multe intrevederi cu oficiali europeni, intre care Christian Kern, cancelarul Republicii Austria, Stefan Lofven, premierul Suediei, Bohuslav Sobotka, premierul Republicii Cehe. De asemenea, va participa la reuniunea Partidului Socialistilor Europeni, organizata pentru pregatirea Consiliului European.

"Voi reconfirma, in cadrul intrevederilor cu oficialii europeni, angajamentul autoritatilor romane pentru consolidarea si redinamizarea constructiei europene, in special in perspectiva Summit-ului de la Roma din 25 martie a.c. Romania este interesata sa participe activ la sustinerea unei Uniuni consolidate, bazata pe coeziune, solidaritate si in spiritul valorilor fundamentale", a declarat premierul.