Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, marti dimineata, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde judecatorii urmeaza sa dezbata contestatia la executare pe care a depus-o impotriva condamnarii la doi ani inchisoare cu suspendare primita in dosarul "Referendumul", transmite Agerpres.

UPDATE 11.28 "Nu este vorba de albirea cazierului, ci este vorba ca un om ce a fost condamnat are dreptul sa stie de ce a fost condamnat", a spus liderul PSD la iesirea din sediul Inaltei Curti.

Instanta este obligata sa fie convinsa ca toti membrii completului au participat la luarea unei decizii ce schimba viata unui om, a declarat Dragnea, adaugand ca nu crede ca toti membrii completului care l-au condamnat au participat la hotararea sentintei.

"Dupa ce eu am facut contestatia la Curtea de Apel a aparut acea motivare", a mai spus el despre acest subiect"

La sosirea la ICCJ, Dragnea nu facuse nicio declaratie presei.

Initial, Dragnea a depus contestatia la Tribunalul Bucuresti, insa aceasta instanta si-a declinat competenta in favoarea ICCJ.

Actiunea are ca obiect contestatia la executare, fiind o cale extraordinara de atac.

La inceputul lunii februarie, Liviu Dragnea anunta ca a inceput o actiune de redeschidere a procesului 'Referendumul', prin depunerea in instanta a unei contestatii la executare.

In luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Inalta Curte la doi ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare de patru ani, in dosarul "Referendumul"