Presedintele Klaus Iohannis respecta deciziile instantelor de judecata, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi, dupa ce Curtea de Apel Pitesti a respins contestatia in anulare formulata de familia presedintelui in procesul privind casa din Sibiu pierduta in instanta.

Madalina DobrovolschiFoto: Facebook - Madalina Dobrovolschi Puscalau

"Presedintele Klaus Iohannis respecta deciziile instantelor de judecata. Presedintele Romaniei a luat act de hotararea civila a Curtii de Apel Pitesti de astazi. Presedintele s-a conformat deciziei instantei inca din noiembrie 2015, cand a fost pronuntata decizia irevocabila de catre Curtea de Apel Brasov", a precizat Dobrovolschi la solicitarea Agerpres.

Curtea de Apel Pitesti a respins contestatia in anulare formulata de familia presedintelui Klaus Iohannis in procesul privind casa din centrul Sibiului.

"Ia act de renuntarea la cererea de interventie. Respinge contestatia in anulare. Obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.700 lei catre intimata Antonescu Elisabeta si 1.700 lei catre intimatii Oarga Ioan, Oarga Ioan Adrian, Oarga Steluta Ancuta", se arata in incheierea de sedinta publicata pe portalul instantelor de judecata din Arges.

Conform aceleiasi surse, hotararea Curtii de Apel Pitesti este irevocabila.

Judecarea contestatiei in anulare s-a incheiat pe 15 februarie, instanta amanand atunci pronuntarea cu o saptamana.

Contestatia in anulare formulata de familia Iohannis impotriva deciziei instantei din noiembrie 2015, prin care cei doi soti au pierdut imobilul aflat in centrul Sibiului, s-a judecat la Curtea de Apel Pitesti conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Instanta suprema a admis atunci o cerere depusa de familia Iohannis, prin care s-a solicitat stramutarea procesului de la Curtea de Apel Brasov la o alta curte de apel din tara, decizia fiind definitiva.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat in cererea de stramutare faptul ca judecatorii din Brasov nu indeplinesc conditia de independenta si impartialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor in cei 10 ani cat a durat procesul. In urma articolelor aparute in presa, Carmen si Klaus Iohannis sustineau ca pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natura a afecta, cel putin la nivel de aparenta, impartialitatea judecatorilor.

Carmen si Klaus Iohannis au depus o contestatie in anulare, dupa ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brasov procesul privind imobilul din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, presedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemultumit de sentinta judecatoreasca, punctand ca impreuna cu avocatii sai cauta cele mai bune cai de a o contesta.

Imobilul in cauza a facut parte din averea sotilor Maria si Eliseu Ghenea, iar dupa decesul acestora, averea a trecut in anii '70 in proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care insa a decedat, fara a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Balcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut in proprietatea statului roman, iar in anul 1997 imobilul a fost cumparat de chiriasi. In anul 1999, contractele prin care chiriasii au cumparat casa au fost anulate in instanta, la cererea fiului lui Nicolae Bastea, acesta din urma fiind nepot al sotilor Ghenea. Casa ajunge apoi in proprietatea familiei Iohannis, care a cumparat partea urmasilor lui Nicolae Bastea. Fostii chiriasi au deschis procese in instante, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat in posesia imobilului din Sibiu, contestand calitatea de urmas de drept a lui Nicolae Bastea