Organismul de Investigatie Judiciara din Costa Rica (OIJ) a informat luni despre arestarea a doi romani care ar fi fraudat cel putin 75 de milioane de coloni (moneda locala-n.r.), circa 132.000 de dolari, prin clonarea de carduri de debit si credit, transmite EFE, citata de Agerpres.

Cei doi, in varsta de 22 si 26 de ani, sunt banuiti ca plasau dispozitive si microcamere pentru a fura datele bancare ale persoanelor.

"Dispozitivul cunoscut ca "skimmer" il plasau unde era introdus cardul si cu o microcamera speciala surprindeau momentul in care persoana tasta codul pin iar ulterior faceau clonarea. Cu cardul clonat, intrau in conturile bancare si sustrageau banii", a explicat, intr-o conferinta de presa, seful biroului OIJ din Heredia, Pablo Calvo.

Impotriva celor doi romani exista 35 de cauze in localitatea Heredia, iar alte 25 sunt investigate de anchetatori pentru a evalua daca si acestea pot fi atribuite acelorasi persoane.