Klaus Iohannis a anuntat joi ca a promulgat legea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor de stat, dar a criticat guvernul pentru abordarea "hiperoptimista" a bugetului. Iohannis a spus ca, in ciuda faptului ca veniturile la buget sunt "supra-apreciate", in crestere "fenomenala" de 14% fata de anul trecut, a decis ca "tara are nevoie de buget" si l-a promulgat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iohannis si-a pastrat tonul dur fata de guvern si a avertizat executivul ca e nevoie de "responsabilitate, responsabilitate si responsabilitate".

Declaratiile lui Klaus Iohannis:

  • Asa cum am promis la inceputul sapatamanii, am facut o analiza a bugetului de stat si de asigurari sociale.
  • A confirmat tot ce am spus data trecuta: veniturile la buget sunt, asa cum au spus unii optimiste, eu spun supra-apreciate. Cheltuielile sunt prevazute in suma foarte mare
  • Abordarea hiperoptimista se poate vedea facand o comparatie intre veniturile de anul trecut si cele prevazute anul acesta, unde se pune o crestere de 14%, fara o explicatie pentru aceasta crestere fenomenala. Se confirma ca exista prevazute credite de angajament intr-o suma nemivazuta, de peste 50 miliarde.
  • Totusi, am decis astazi si am si facut-o deja, am promulgat bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale.
  • Tara are nevoie de buget, si guvernul care s-a angajat sa execute acest buget, acum are posibilitatea sa dovedeasca cum va face acest lucru
  • Pentru guvern am un mesaj simplu: in cursul acestui exercitiu bugetar cer guvernului 3 lucruri: responsabilitate, responsabilitate si responsabilitate
  • Va multumesc.