Numarul infractiunilor din zona unitatilor de invatamant a scazut cu 11,5% in anul scolar 2015-2016 fata de anul precedent, informeaza Politia Romana, care preziceaza ca este al treilea an consecutiv cand se reduce numarul acestor infractiuni, informeaza News.ro

Elevi la scoalaFoto: Agerpres

Conform sursei citate, pentru cresterea gradului de siguranta a elevilor si a cadrelor didactice, pe parcursul anului 2015-2016, au actionat in medie, lunar, peste 5.600 de politisti, alaturi de jandarmi, politisti locali si alte forte.

Pe parcursul anului scolar 2015-2016, nu s-au comis fapte cu pericol social deosebit sau care sa aiba urmari grave din punct de vedere al vietii sau integritatii corporale a elevilor.

Pentru al treilea an consecutiv numarul infractiunilor sesizate in zona adiacenta unitatilor de invatamant a scazut. Astfel, in anul scolar 2015-2016 acestea s-au diminuat cu 11,5% fata de anul de invatamant precedent. De asemenea, in invatamantul universitar, faptele penale sesizate au scazut cu 9,5% fata de anul universitar anterior, precizeaza Politia.

Din totalul infractiunilor sesizate, 93,3% au fost comise in scoli, iar 6,7% in zona adiacenta acestora.

Fiecare unitate de invatamant aflata in zona de competenta a unitatilor de politie a fost inclusa in itinerariile de patrulare auto si pedestre ale politiei, asigurandu-se, totodata, supravegherea in permanenta a traseelor de deplasare a elevilor.

De asemenea, au fost efectuate patrulari in zona scolilor si in perioadele cand elevii nu au cursuri, intrucat multe unitati scolare detin terenuri de sport care sunt frecventate de copii.

Totodata, au fost controlate unitatile economice din zona scolilor cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Politistii de la rutiera s-au aflat in apropierea scolilor amplasate pe artere de circulatie intens tranzitate, pentru asigurarea fluentei si sigurantei traficului rutier la orele de maxima prezenta a elevilor.

Au fost activate patrulele scolare de circulatie impreuna cu reprezentantii inspectoratelor scolare judetene, pentru deplasarea in siguranta a elevilor in zona unitatilor de invatamant.

De asemenea, s-au facut verificari pentru identificarea si inventarierea tuturor detinatorilor de autovehicule destinate transportului scolar. S-a realizat instruirea factorilor de conducere din unitatile detinatoare si a conducatorilor auto cu privire la obligatiile ce le revin in vederea asigurarii unei stari tehnice corespunzatoare si a utilizarii acestor mijloace strict conform destinatiei, precum si asupra respectarii intocmai a normelor rutiere si a principiilor conduitei preventive in vederea reducerii riscului de implicare in accidente de circulatie.

Politistii mentioneaza ca un rol hotarator in ceea ce priveste siguranta rutiera a copiilor il au deopotriva familia si cadrele didactice, ABC-ul circulatiei pe drumurile publice se invata in familie, iar in scoala se desavarseste, cei doi factori avand un rol hotarator in educatia celor mici.

Si conducatorilor auto le revin responsabilitati in ceea ce priveste siguranta rutiera a copiilor, pentru ca oricat de imprevizibil ar fi comportamentul rutier al celor mici, viteza redusa si atentia sporita, mai ales in zonele frecventate de copii confera posibilitatea de a diminua riscurile. Conduita preventiva da conducatorilor auto sansa de a evita un accident, subliniaza Politia.

Pe langa activitatile de mentinere a ordinii publice, politistii au desfasurat peste 80.000 de activitati educativ-preventive care au vizat siguranta rutiera, in mediul online, prevenirea delincventei juvenile, protejarea propriei persoane, precum si a bunurilor persoanle. Astfel, au avut loc intalniri ale politistilor din structurile de prevenire, de proximitate, de la rutiera, de la combaterea criminalitatii organizate si de la posturile comunale cu reprezentanti ai scolilor, dar si cu parinti si elevi. Politistii au participat la sedintele comitetului de parinti, la consiliile profesorale si la orele de dirigentie, pentru a oferi recomandari si informatii utile.

Premierul elen Alexis Tsipras a spus sambata ca evaluarea va avea un rezultat pozitiv, dar a reiterat ca Atena nu va acceata solicitari ¬ilogice¬ ale creditorilor.