Participantii la protestul fata de Guvernul Grindeanu de la Brasov, al caror numar a ajuns catre final la 2.000, au intins un tricolor de 12 metri in Piata Sfatului si au cantat "Desteapta-te romane!", informeaza News.ro. Protestul s-a incheiat dupa mai mult de trei ore, fara incidente.

Protest la Brasov - ziua 12Foto: Hotnews

Primii brasoveni au ajuns in fata sediului Prefecturii incepand cu ora 18.00, iar dupa aproximativ o ora si jumatate numarul acestora a depasit 800.

Initial, oamenii au scandat lozinci impotriva Guvernului in fata Prefecturii, dupa care au plecat intr-un mars pe strazile din centrul Brasovului.

Ei au avut pancarte cu mesaje precum "Dragnea nu uita, asteptam si cartea ta", "Tariceanu, Penal, Demisia", "Respectam votul dat, dar dorim Guvern competent si curat", "Toate popoarele au hotii lor, dar nu toate popoarele le permit hotilor sa conduca", "Luptam pentru o tara curata" sau "Guvernati fara sa furati".

In timpul marsului, numarul protestatarilor a ajuns la aproximativ 2.000, oamenii strigand "Hotii" si "Demisia".

Manifestantii si-au incheiat marsul in Piata Sfatului, unde au intins un drapel urias. Tricolorul a avut 12 metri lungime si 8 metri latime si a fost confectionat la Sibiu. Un numar de 113 brasoveni au donat bani pentru achizitionarea acestuia.

In timp ce tricolorul urias era purtat de zeci de oameni, protestatarii au cantat Imnul National.

Protestul s-a incheiat dupa mai mult de trei ore, fara incidente, brasovenii spunand ca vor iesi in strada si duminica.