Curtea Constitutionala a Romaniei ar putea sa se pronunte marti in cazul sesizarii Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor in franci elvetieni

"Am amanat pentru examinarea mai adanca a problematicii si pentru a da o decizie care sa fie si in consonanta, nu in sensul solutiei finale admitere sau respingere, cu analiza pe care am facut-o acolo cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune, daca se aplica si aici sau nu", a declarat presedintele CCR, Valer Dorneanu, dupa sedinta Curtii din 18 ianuarie, scrie Agerpres.

Intrebat de jurnalisti daca a mai cerut de la instante dosare sau alte precizari, el a negat. "Nu am mai cerut nimic, doar simtim nevoia unei aprofundari a motivelor pentru care vom da o solutie sau alta", a mentionat Dorneanu.

Potrivit acestuia, motivarea deciziei CCR referitoare la darea in plata a fost pusa pe site. "Au vazut-o aparatorii celor in cauza cu mare operativitate si nu au mai cerut termen, dupa cum ati vazut si apare curand si in Monitorul Oficial", a adaugat Dorneanu.

Guvernul Ciolos a contestat anul trecut la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii.

Dacian Ciolos, premier la acea data, preciza ca Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificari, nu pentru ca este impotriva ei.

'Vreau sa precizez din start ca Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru ca, din punctul nostru de vedere, este important ca aceasta lege sa-i vizeze pe cei carora le e pus in pericol venitul lunar din cauza ratelor la banca in urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul ca am trimis la CCR aceasta lege nu este pentru ca suntem impotriva ei. Sunt acolo cateva elemente, asa cum a fost ea votata in Parlament - pentru ca, din pacate, Parlamentul nu a luat in considerare amendamentele pe care le-am propus - care, din punctul nostru de vedere, ar fi facut-o aplicabila si daca nu clarificam constitutionalitatea acum, inainte de a intra ea in vigoare, exista riscul ca ea sa produca efecte si peste cateva luni altcineva sa o atace, o banca sau... Oricine altcineva poate sa o atace si va crea mai multe probleme celor care asteapta sa li se rezolve problemele', declara Ciolos.

Proiectul de lege privind conversia creditelor in franci elvetieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputatilor pe 18 octombrie 2016.

Potrivit actului normativ, creditele in franci elvetieni se convertesc in lei la cursul de la data incheierii contractului. Conversia se realizeaza prin act aditional. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator.

La cererea consumatorilor, bancile care au procedat la conversia creditelor in franci elvetieni pot sa revina la contractul in franci elvetieni si vor efectua conversia in conditiile prezentei legi, iar sumele pe care creditorul le-ar fi incasat in plus de la imprumutat in perioada scursa de la data efectuarii conversiei din franci elvetieni in lei sau euro, conform ofertei bancii, pana la data incheierii noului act aditional pentru conversie efectuata se calculeaza conform contractului de credit.