Primarul Bucurestiului, Gabriela Firea, a anuntat ca a convocat de urgenta Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica, avand informatii potrivit carora printre manifestantii care participa la mitingurile neautorizate din Capitala ar exista si persoane care doresc deturnarea acestor proteste de la scopul initial, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

'Conform prevederilor legale, primarul general are atributii si in ceea ce priveste siguranta cetateanului. Motiv pentru care am dispus convocarea de urgenta a ATOP - Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica, in aceasta seara, avand informatii potrivit carora, in cadrul mitingurilor neautorizate din Capitala, unul anuntat in mass-media de mai bine de 24 de ore ca fiind cel mai mare protest din perioada post-decembrista, iar celalalt aparut spontan in ultimele ore, ar fi infiltrate persoane care apartin anumitor organizatii care doresc deturnarea manifestatiilor de la scopul initial', a precizat primarul, conform unui comunicat transmis, duminica, de Primaria Capitalei.

Edilul general a mentionat ca a dispus alertarea ambulantelor, a structurilor ISU, a efectivelor Politiei Locale.

'Au aparut deja incidente care se pot amplifica in aceasta seara. Am dispus alertarea, pentru astfel de situatii, a ambulantelor, a structurilor ISU, a efectivelor Politiei Locale. Fac apel la institutiile abilitate ale statului cu atributii in siguranta nationala sa tina cont de acest semnal de alarma pe care il trag, avand in vedere ca pe teritoriul Capitalei sunt principalele institutii ale statului, ambasade, consulate, aproape 3 milioane de locuitori, studenti, turisti. Ca Primar general si roman sper ca finalul acestor manifestatii sa duca la intarirea increderii cetatenilor in institutiile democratice ale statului, sa pastram integritatea teritoriala si pacea in tara, intr-o perioada in care conflictele fac victime printre cetateni nevinovati atat in regiune, cat si in alte zone ale lumii', a mentionat Firea.