Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului francez al Afacerilor Externe si Dezvoltarii Internationale, Harlem Desir, a afirmat luni, la Bucuresti, dupa o intalnire cu ministrul roman de Externe, Teodor Melescanu, ca, pentru Romania, continuarea luptei anticoruptie este "o miza determinanta" pentru viitor, noteaza News.ro.

Harlem Desir si Teodor MelescanuFoto: mae.ro

Oficialul francez a mentionat recentul raport MCV si progresele facute de Romania in acest domeniu, precizand ca spera la o ridicare cat mai rapida a Mecanismului, dupa ce reformele din tara vor deveni ireversibile.

"Acest raport este pozitiv, este echlibrat, complet, iar ultimele etape necesare pentru ridicarea Mecanismului sunt cele in legatura cu care Romania are asteptari puternice. Pentru noi este important ca Romania sa consolideze eforturile facute in ultimii ani pentru aplicarea efectiva a reformelor si a ireversabilitatii ei lor", a spus el.

Secretarul de stat a afirmat ca pentru Romania lupta anticoruptie este o "miza determinanta". "Cred ca este o miza determinanta pentru viitor sa fie continuata intarirea institutiilor romanesti, a statului de drept, a luptei impotriva coruptiei", a afirmat el, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu.