Proiectul PNL privind masurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, despre care ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat, luni, ca va fi introdus in pachetul legislativ de masuri privind reducerea aglomerarii din penitenciare, propune inlocuirea pedepsei cu inchisoarea, de pana la 2 ani, cu detentie la domiciliu, prin supravegherea cu bratara electronica, executarea fractionala a pedepsei in zilele de sambata si duminica, intr-un centru special, si masura de executare a pedepsei in echivalent zile de munca in folosul comunitatii.

Ministrul Justiei, Florin Iordache, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa sutinuta la sediul Ministerului Justitiei, ca va introduce in pachetul legislativ privind reducerea aglomerarii din penitenciare masurile propuse de PNL intr-un proiect de lege privind masurile alternative de executare a pedepselor.

Proiectul de lege al PNL privind masurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate a fost inregistrat la Senat, la inceputul lunii octombrie, dupa ce in luna august a anului trecut initiativa legislativa a fost prezentata public de catre liberali. Proiectul este semnat de mai multi parlamentari PNL, prima samnatura, pe propunerea legislativa, fiind a fostului presedinte al partidului, Alina Gorghiu.

Liberalii propun patru masuri alternative de executare a pedepsei privative de liberate: executare la domiciliu a pedepsei, cu supraveghere prin bratara electoronica, executarea fractionata a pedepsei privative de libertate in zilele de sambata si duminica, intr-un centru special infiintat pentru aceasta masura de executare; executarea pedepsei in echivalent zile de munca in folosul comunitatii si executarea pedepsei privative de libertate in regim mixt, de echivalent zile de munca in folosul comunitatii si de zile de executare sambata si duminica intr-un centru special infiintat.

De masurile alternative propuse de PNL nu vor beneficia detinutii condamnati pentru savarsirea unor infractiuni cu violenta sau profitand de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, infractiuni de serviciu, pentru infractiuni de coruptie sau cele conexe infractiunilor de coruptie, se arata in proiect. De asemenea, initiativa exclude aplicarea masurilor alternative in cazul recidivistilor.

Potrivit proiectului de lege, isi vor putea executa pedeapsa la domiciliu, cu supraveghere prin bratara electronica, doar cei cu pedepse de pana la 2 ani de inchisoare cu executare. Celelalte masuri alternative se pot aplica, conform proiectului, doar pentru condamnarile de pana la 3 de ani inchisoare cu executare.

Masura executarii pedepsei prin prestarea de zile de munca in folosul comunitatii presupune echivalarea prin raportul de 2 zile de munca in folosul comunitatii la o zi de detentie. Proiectul specifica ca munca se presteaza "la unitatea sau unitatile desemnate de judecator in regim de 8 ore/zi, indiferend de intervalul orar.".

Parlamentarii semantari ai proiectului precizeaza ca, pentru aplicarea prevederilor legii, este nevoie ca statul roman sa procedeze la redimensionarea sistemului de probatiune, care sa ajunga la aproximativ 5.000 de inspectori de probatiune. In plus, spun initiatorii, este nevoie si de implicarea comunitatilor locale, pentru asigurarea conditiilor de executare a acestor masuri alternative.

Daca proiectul va trece de Parlament, Ministerul Justitiei are obligatia sa implementeze masurile alternative si adoptarea de normelor metodologice in cel mult 18 luni de la publicarea legii. De asemenea, legea ar urma sa fie pusa in aplicare dupa un an de la publicarea textului in Monitorul Oficial.