Medicii legisti au stabilit ca decesul lui Dan Adamescu a fost cauzat de bronhopneumonie si insuficienta cardiorespiratorie, omul de afaceri urmand sa fie inmormantat vineri, la orele pranzului, a declarat avocatul acestuia, Catalin Dancu, citat de Mediafax.

Dan AdamescuFoto: AGERPRES

Avocatul omului de afaceri Dan Adamescu a declarat ca medicii legisti au stabilit ca decesul a fost cauzat de bronhopneumonie si insuficienta cardiorespiratorie. Trupul neinsufletit al lui Dan Adamescu va fi depus joi seara la Biserica Domnita Balasa, urmand sa fie inmormantat vineri la pranz.

"S-a luat o decizie comuna, ca sa evitam orice interpretari si speculatii si de comun acord s-a consfintit si de catre familie sa fie preluat si dus acum la imbalsamare si dupa-amiaza, la orele 18.00, daca lucrurile merg bine, va fi depus la Domnita Balasa. Slujba va fi maine (vineri) la ora pranzului si fosta sotie si sora domnului Adamescu au decis de comun acord sa se pregateasca impreuna toate aceste ceremonii. (...) Conform certificatului medico-legal, cauza decesului este bronhopneumonie si insuficienta cardiorespiratorie", a declarat Catalin Dancu, avocatul omului de afaceri.

Avocatul a precizat ca inca nu se cunosc cauzele care au dus contractarea bolilor de catre Dan Adamescu, insa aceste aspecte vor fi stabilite in urma analizelor ulterioare.

Totodata, Catalin Dancu a afirmat ca a fost stabilit un termen pentru apelul privind divortul dintre Dan Adamescu si sotia lui la data de 8 martie 2017. Judecatoria Sectorului 1 a admis, in luna iunie 2016, actiunea de divort intentata de Carmen Adamescu si a dispus desfacerea casatoriei dintre ea si Dan Adamescu, insa cei doi au facut apel in urma deciziei.

"8 martie 2017 este data apelului pentru divort. Era vorba de o culpa comuna, urmeaza ca partile sa stabileasca in final daca ramane o culpa comuna sau nu. Alexander va prelua aceasta responsabilitate pe care legea i-o da, ca in locul tatalui sa continue procedura de divort. Daca aceasta culpa comuna va ramane in continuare, sotia va obtine o patrime din mostenire. Daca va fi culpa exclusiva, nu va obtine nimic", a mai spus avocatul.

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit in noaptea de luni spre marti intr-o clinica privata din Capitala. Familia acuza la finalul anului 2016 ca nu a fost lasata sa il vada.

"Sora lui l-a vazut, dar nu mai pot intra rudele la el pentru ca acea camera este sterila si nimeni nu se poate apropia in afara de medici. Sora lui a cerut o vizita pentru luni, dar asta numai in cazul in care exista imbunatatiri si il pot transfera la alt salon", a declarat atunci, pentru Mediafax nora lui Dan Adamescu.

Femeia mai spunea, pe 26 decembrie, ca omul de afaceri "a venit cu nenumarare bacterii din inchisoare".

Dan Adamescu detinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurari si Medien Holding, trustul care include ziarul Romania Libera. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucuresti.

Avocatul lui Adamescu sustinea, la sfarsitul anului trecut, ca omul de afaceri se afla la Terapie Intensiva, intr-un spital privat, sora sa primind acceptul sa stea intr-o incapere alaturata, pentru a-l putea supraveghea.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, in luna mai, la patru ani si patru luni de inchisoare in dosarul in care era acuzat ca a intervenit la judecatori in dosare de insolventa, alaturi de el fiind condamnati si patru magistrati la pedepse cuprinse intre 3,4 ani si 12 ani si doua luni. El a fost gasit vinovat ca le-a dat mita 20.000 de euro judecatorilor Ion Stanciu si Elena Roventa, pentru ca acestia sa dispuna solutii favorabile in doua dosare de insolventa.

Dan Adamescu si fosta sefa a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Angela Toncescu, au fost trimisi in judecata, in 20 decembrie, pentru abuz in serviciu si spalarea banilor in dosarul falimentarii Astra Asigurari, alaturi de alte opt persoane cu functii de conducere in Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, prejudiciul in acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma provizorie de 788,9 milioane de lei. Totodata, Fondul de Garantare a Asiguratilor a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma totala de 714,08 milioane de lei.