Donald Trump sustine ca va inlocui Obamacare cu un program care va oferi "asigurare medicala pentru toti”, declaratiile fiind facute intr-un interviu pentru Washington Times publicat duminica noapte si citat de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Presedintele-ales nu a oferit ziarului american detalii despre propunerile sale de a inlocui programul fanion din sanatate al presedintelui Barack Obama, dar a spus ca planul sau este aproape terminat si este gata sa-l dezvaluie impreuna cu liderii Congresului SUA, controlat de republicani.

"Este realizat aproape pana la ultimele retusuri", a declarat Trump, adaugand ca asteapta ca cel nominalizat de el pentru functia de secretar pentru sanatate, Tom Price, sa fie confirmat.

"Vom avea asigurari medicale pentru toti. A existat o filosofie in anumite cercuri ca daca nu poti plati, nu primesti. Asta nu se va intampla", a spus Trump.

Camera Reprezentantilor a votat vineri o masuraprin care se declanseaza revocarea Obamacare. Astfel, comisiilor de specialitate li se cere sa redacteze legislatia necesara pana la termenul limita de 27 iunie.

Senatul a adoptat o masura similara joi.

Obamacare este considerata cea mai importanta realizare a presedintiei lui Barack Obama.

Obamacare - adoptata in urma cu aproape sapte ani in ciuda opozitiei Partidului Republican - a extins asigurarile de sanatate asupra a circa 20 de milioane de americani care nu beneficiau anterior de astfel de posibilitati. In paralel, au crescut primele de asigurare si fransizele, iar unele companii mari de asigurari s-au retras din sistem.