Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, si Ministrul Consultarii si Dialogului Social, Gabriel Petrea, impreuna cu responsabili din conducerea CFR Calatori si Metrorex, au participat, miercuri, la o intalnire cu reprezentanti studentilor pentru a discuta normele de aplicare a gratuitatilor pentru studenti la transportul feroviar. Potrivit unui comunicat al Ministerului Consultarii, studentii, indiferent de varsta si nationalitate, vor beneficia de un numar nelimitat de calatorii, inclusiv pe perioada vacantelor. De asemenea, a fost discutata posibilitatea de a fi acordate facilitati studentilor si in cazul transportului cu metroul.

Trenuri CFRFoto: CFR

In urma adoptarii OUG nr.2/2017 care acorda studentilor aceasta facilitate, partile implicate au convenit o serie de precizari privind continutul normelor de aplicare. Astfel, gratuitatea la transportul intern feroviar se acorda tuturor studentilor inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, intr-o institutie de invatamant superior acreditata din Romania:

  • de stat sau private;
  • la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenta, masterat, doctorat;                         
  • indiferent de forma de finantare a studiilor (buget/taxa);
  • indiferent de varsta si nationalitate;
  • pentru un numar nelimitat de calatorii, inclusiv pe perioada vacantelor universitare;
  • indiferent de operatorul feroviar

CFR Calatori va facilita rezervarea biletelor gratuite atat la ghisee, automate, cat si online. In perioada urmatoare, compania va implementa un sistem online de inregistrare a studentilor eligibili pentru aceste biletele gratuite.

De asemenea, a fost discutata posibilitatea de a accesibiliza transportul cu metroul pentru toti studentii din Romania, printr-o serie de masuri ce urmeaza a fi analizate la nivel ministerial.

Reprezentantii studentilor au apreciat disponibilitatea ministrilor si a directorilor companiilor implicate de a participa la aceste discutii.

La intalnire au participat reprezentanti ai Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), ai Uniunii Studentilor din Romania (USR) si Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR) pentru a discuta normele de aplicare a gratuitatilor pentru studenti la transportul feroviar.