Aproape jumatate dintre cei 199 de directori si directori adjuncti de la scoli din judetul Vaslui au fost numiti cu delegatie, in ultimele zile, iar peste 50% din acestia nu au reusit sa promoveze examenul sau nu s-au prezentat la concurs organizat in luna octombrie, scrie News.ro.

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a numit cu delegatie, la inceputul acestui an, 94 de directori si directori adjuncti, din cei 199 de sefi de institutii de invatamant din judet. Peste jumatate dintre acestia sunt fosti directori de scoli sau licee care nu au promovat concursul organizat anul trecut sau nu s-au prezentat deloc la examen.

"Un ordin de ministru transmis zilele acestea ne-a permis sa facem aceste numiri pe functii pentru ca altfel am fi ramas fara directori. Noi elaborasem o procedura pentru cei care vor sa ocupe, cu delegatie, posturi de conducere la nivelul unitatilor de invatamant, pe care am trimis-o in teritoriu. Insa, nu au fost depuse foarte multe dosare astfel incat am constatat ca exista scoli unde am ramas descoperiti. In aceste conditii, am apelat la fostii directori, chiar daca nu au promovat concursul sau nu au participat la acesta. Cadrele didactice nu mai vor sa fie directori, sa-si asume responsabilitati, mai ales in mediul rural, la scolile izolate", a declarat, marti, pentru News.ro inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Placinta.

Ea sustine ca multi dintre directorii care au participat la concurs nu au reusit sa-l promoveze din cauza celor sapte puncte pe care trebuia sa le indeplineasca obligatoriu la proba CV-ului, una dintre cerinte fiind ca participantii sa fi urmat cursuri de formare profesionala in strainatate.

Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat, sambata, pentru News.ro, ca a luat decizia ca persoanele care nu au promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior functiile respective, sa poata fi numite, temporar, in aceste posturi, pana la organizarea unui nou concurs, deoarece toate scolile din Romania trebuie sa aiba, de luni, directori.

Tot luni, Administratia Prezidentiala a criticat masura luata de Ministerul Educatiei. Consilierul de stat Ligia Deca, seful Departamentului Educatie din Administratia Prezidentiala, a declarat, intr-un interviu acordat News.ro, ca masura privind numirea directorilor unitatilor de invatamant prin derogare este un "semnal extrem de negativ" in sistem, fiind rasplatiti cei care au dovedit ca nu au avut performante, iar masura a fost luata si ca urmare a "presiunii" venite din partea fostilor directori, care si-au pierdut posturile.

Marti, fostul ministru al Educatiei Mircea Dumitru arata ca primeste semnale ca sunt directori noi de scoli asupra carora in aceste zile se fac presiuni pentru a renunta la post, astfel incat sa poata fi numiti cei de dinaintea lor.