Seful DSU, Raed Arafat, ii raspunde intr-o postare pe Facebook liderului PSD Liviu Dragnea, care, intrebat despre situatia din sistemul medical de urgenta si daca Arafat va fi mentinut in functie, a raspuns ca "acest subiect trebuie tratat cu mult mai multa responsabilitate si cu mult mai putina imagine", transmite News.ro.

Raed ArafatFoto: Agerpres

Seful DSU da asigurari ca a lucrat cu foarte multa responsabilitate, critica propunerea social-democratilor privind cumpararea a 3000 de ambulante si da aigurari ca desi are multe de oferit ca experienta, nu va lupta pentru o functie.

Intrebat, miercuri seara, la Antena 3, in legatura cu sistemul medical de urgenta si cu mentinerea lui Raed Arafat in sistem, Dragnea a declarat: "Acesta este un subiect care trebuie tratat cu mult mai multa responsabilitate si cu mult mai putina imagine. Serviciul de Ambulanta are mari probleme din cauza unui personal insuficient si din cauza unor dotari insuficiente. Trebuie gasita relatia corecta si functionala de lucru intre Serviciul de Ambulanta si SMURD. Acesta este cel mai important lucru, dincolo de persoana. Dincolo de imagine, este foarte important ca sistemul, care trebuie sa functioneze integrat, sa devina eficient. De aici plecam. Abia dupa aceea discutam despre persoane".

Arafat ii raspunde pe Facebook, spunand ca nu crede ca a lucrat cu mai putina responsabilitatea si explica si situatia personalului de la Serviciul de Ambulanta, precum si relatiile dintre SMURD si acest serviciu.

Nu este pentru prima data cand Liviu Dragnea si Raed Arafat sunt in conflict. La sfarsitul lunii august, cand, fiindca fusese solicitata si interventia SMURD, un elicopter privat a trebuit sa astepte mai multe ore pentru a salva o femeie cazuta in prapastie.

Dragnea l-a criticat pe Arafat, spunand ca reactia acestuia a fost nefericita. Mai mult, la intrebarea unui internaut daca Arafat nu ar merita doua palme pentru situatia creata, liderul PSD a raspuns: "Ar trebui sa si le dea singur".

Si atunci, Raed Arafat a comentat tot pe Facebook, spunand ca se pare ca Dragnea a fost indus in eroare si cerand incetarea atacurilor la adresa sa, pentru ca afecteaza personalul de interventie.