Senatorul Vlad Alexandrescu anunta ca USR va ataca la Curtea Constitutionala legea care prevede eliminarea a 102 taxe, deoarece eliminarea taxei radio-TV ar afecta autonomia serviciilor publice de radio si televiziune, potrivit news.ro.

"In legatura cu propunerea de reexaminare a presedintelui Romaniei, adresata Parlamentului, pentru legea privind eliminarea a 102 taxe, grupul senatorilor USR a votat astazi dupa-amiaza impotriva respingerii propunerii, sustinand pastrarea taxelor Radio TV (...) Grupul senatorilor USR va ataca articolul din lege care prevede eliminarea taxelor Radio TV la Curtea Constitutionala, pe temeiul art. 31, alin. 5 din Constitutia Romaniei care prevede ca 'serviciile publice de radio si televiziune sunt autonome'", a scris, pe Facebook, Vlad Alexandrescu.

El argumenteaza ca finantarea SRR si SRTv exclusiv de la bugetul de stat va afecta independenta editoriala a celor doua institutii. "In loc sa raspunda doar in fata cetatenilor, Societatea Romana de Televiziune si Societatea Romana de Radio vor trebui sa dea socoteala Guvernului si politicienilor, care vor propune, respectiv vor aproba bugetul lor. In conditiile in care politizarea celor doua servicii publice este si acum la cote alarmante, crearea unui cadru legal de dependenta financiara fata de Guvern risca sa le duca la obedienta totala fata de Putere", crede Alexandrescu.

Senatorul USR aminteste ca legea a fost adoptata fara o dezbatere publica reala si a ignorat opiniile organizatiilor din domeniul mass-media. "Subliniem faptul ca in ultimii ani, in rapoartele Natiuni in Tranzit (Nations in Transit) elaborate de Freedom House, privitoare la starea democratiei din fostele tari est-europene si sovietice, presa din Romania a primit, in mod constant, cele mai proaste calificative, mai proaste decat cele de la indicatorii coruptie, justitie, societate civila, proces electoral ori guvernanta democratica nationala si locala. In fapt, daca ne-am raporta doar la scorul obtinut la capitolul independenta presei, Romania ar risca sa fie plasata in randul tarilor cu tendinte autoritariste!", sustine senatorul.

De asemenea, el a invocat riscul diminuarii bugetului pana in punctul in care ar putea fi inchise posturile Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical, existand deja precedentul desfiintarii TVR Cultural.