Patru persoane cu traumatisme multiple vor fi transportate la Spitalul Judetean de Urgenta din Sibiu, dupa ce au fost ranite intr-un accident rutier care a avut loc pe DN14, la iesirea din municipiul Medias, unde traficul este blocat, potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), noteaza Agerpres.

Cei patru raniti sunt constienti. Una dintre victime a fost descarcerata de catre pompieri.

Accidentul a avut loc intre doua autoturisme, dupa ce unul dintre ele a patruns pe contrasens, potrivit Politiei.