Medicul Gheorghe Burnei a fost suspendat luni din functiile de prodecan si profesor universitar al Facultatii de Medicina de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Bucuresti, dupa ce procurorii l-au pus sub acuzare pentru luare de mita si il suspecteaza ca a facut experimente pe copii, a declarat purtatorul de cuvant al UMF Carol Davila Bucuresti, Valentin Mateescu, pentru News.ro.

Gheorghe BurneiFoto: Agerpres

Potrivit reprezentantului UMF Bucuresti, Gheorghe Burnei este suspendat, din 12 decembrie, din functiile de prodecan si profesor universitar al Facultatii de Medicina. Decizia de suspendare a lui Gheorghe Burnei va fi aplicata pana cand procurorii vor finaliza ancheta penala si in instanta va fi data o solutie definitiva.

Corpul de control al Ministerului Sanatatii face verificari la Spitalul Marie Curie din Capitala, dupa ce medicul Gheorghe Burnei a fost pus sub acuzare pentru luare de mita si este suspectat ca a facut experimente pe copii folosind dispozitive medicale confectionate artizanal, oase de vita fierte si filtre de tanc, in conditiile in care spitalul punea la dispozitie proteze omologate.