Presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Valer Dorneanu, a declarat, marti, ca institutia pe care o reprezinta a considerat ca este neconstitutionala Legea referitoare la unele masuri de efectuare a retinerilor din veniturile obtinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de munca in baza unor titluri executorii, transmite Agerpres.

Valer Dorneanu, presedintele CCRFoto: Agerpres

"Am mai admis o exceptie cu privire la obiectia de neconstitutionalitate, nu este o exceptie, o obiectie de neconstitutionalitate a legii privind unele masuri de efectuare a retinerilor din veniturile obtinute de persoanele fizice, am considerat ca intreaga lege este neconstitutionala, incalcand prevederile art. 1, alin. 5 si 44 din Constitutie, in sensul ca legea era neclara, confuza si nu se intelegea exact cui se aplica, cand se aplica procedurile noi pe care le-a stabilit de executare silita", a explicat Dorneanu.

Curtea Constitutionala a fost sesizata cu aceasta lege de catre Guvern pe 7 noiembrie.

"Executivul considera ca normele preconizate de legea mentionata nu raspund exigentelor de previzibilitate, sunt imprecise sau, dupa caz, lapidare, ceea ce poate conduce la eventuale confuzii in interpretare si aplicare si, prin urmare, la afectarea drepturilor si intereselor partilor din executarea silita", mentiona atunci Guvernul.

In sesizare se arata ca Noul Cod de Procedura Civila instituie unele limite ale urmaririi veniturilor banesti, stabilind ca pentru salarii si alte venituri periodice ce se platesc debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite pana la jumatate din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii si pana la o treime din venitul lunar net pentru orice alte datorii. Totodata, se stabileste ca, in cazul mai multor urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate din venitul net al debitorului, indiferent de natura creantelor.

"Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economice, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum. Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatie acordata salariatilor in caz de desfacere a contractului individual de munca pe baza oricaror dispozitii legale, precum si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmarite decat pentru sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere si despagubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vatamari corporale, daca legea nu dispune altfel. Urmarirea acestor drepturi se va putea face in limita a jumatate din cuantumul acestora. Alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii", sublinia Guvernul.

In plus, sustinea Executivul, sunt in vigoare unele norme speciale si particulare, precum unele prevederi incluse in Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, in Legea privind Codul de procedura fiscala, precum si in Codul Muncii care stabilesc o serie de reguli speciale referitoare la retinerile din salariu.

"Fata de cadrul actual de reglementare reformat in materie procesual civila, precum si de reglementarile speciale si particulare mentionate, Guvernul a formulat unele critici privitoare la lipsa conformitatii solutiilor legislative avansate prin Legea privind unele masuri de efectuare a retinerilor din veniturile obtinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de munca in baza unor titluri executorii cu unele dispozitii din Constitutia Romaniei, republicata", se spunea in comunicatul Guvernului.