Ministerul Educatiei a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca nu a incercat sa interzica sau sa restrictioneze desfasurarea serbarilor scolare in gradinite, si ca ele pot fi organizate in continuare de catre educatori. Precizarile vin dupa ce pe internet a circulat o notificarea trimisa de un inspectorat judetean in care se arata ca inspectorul general Viorica Preda si-a anuntat omologii din teritoriu cu privire la interzicerea acestor evenimente. La confuzie pare sa fi contribuit si o formulare nefericita din scrisoarea metodica trimisa dupa conferinta, in care li se recomanda educatorilor sa organizeze evenimente in care parintii si copiii sa poata petrece "un timp de calitate impreuna", cu precizarea semnatarului: "Eu m-as gandi la altceva decat la o serbare...".

Serbari de CraciunFoto: Agerpres

Avocatul Gheorghe Piperea a postat pe 24 noiembrie, pagina sa de Facebook, un document din care reiese ca se interzice organizarea serbarilor scolare in gradinite. Piperea precizeaza ca a gasit textul pe internet. Documentul nu poarta nicio stampila, semnatura sau antet al vreunei institutii publice.

O parte din mesaj, inclusiv cea care prevede ca "nu se vor mai organiza serbari cu copiii decat, eventual, la sfarsitul anului scolar" se regaseste intr-o notificare trimisa de Inspectoratul Judetean Olt catre educatori.

"In videoconferinta din data de 15.09.2016, doamna inspector general MENCS, Viorica Preda a facut urmatoarele precizari privind activitatea gradinitelor:

- nu se vor mai organiza serbari cu copiii decat, eventual, la sfarsitul anului scolar; se vor gasi alte modalitati de intalnire cu parintii (excursii, plimbari, activitati demonstrative, proiecte, etc. la care acestia pot participa)", se arata in mesajul semnat de Leontina Manea, inspector scolar pentru educatie timpurie in cadrul ISJ Olt.

Notificarea transmisa gradinitelor din judet de ISJ Olt / Foto: Telegrama

In urma videoconferintei, in data de 11 octombrie, Ministerul Educatiei a transmis inspectoratelor judetene o Scrisoare metodica pentru anul scolar 2016-2017 pentru a fi distribuita gradinitelor. Documentul este semnat de inspectorul general Viorica Preda si directorul general Alin-Catalin Paunescu.

In Scrisoarea metodica li se face urmatoarea recomandare educatorilor:

"Organizeaza evenimente/momente in care parintii si copiii pot petrece un timp de calitate impreuna! Eu m-as gandi la altceva decat la o serbare..."

Scrisoare Metodica pentru Invatamantul prescolar 2016-2017

Nu doar parintii de prescolari din Olt au fost informati ca anul acesta nu se va mai organiza serbarea de Craciun.

Consiliile profesorale din mai multe gradinite sibiene au decis ca nu se mai organizeaza serbari de Craciun, scrie presa locala. Inspectoratul Scolar judetean Sibiu spune insa ca nu a facut niciun fel de recomandari gradinitelor in acest sens.

"Noi nu le-am facut niciun fel de recomandari gradinitelor, pana la urma exista si autonomie scolara. Orice decizie vor lua, noi nu vom lua masuri impotriva lor. Cel mai corect ar fi sa se ia acordul parintilor, iar ce decid parintii, sa fie litera de lege", a declarat inspectorul general scolar din Sibiu, Stefan Firu, pentru Turnul Sfatului.

Reprezentantii ISJ Prahova spun si ei ca nu a existat nicio interdictie in aceasta privinta, ci doar s-a recomandat sa fie abordate metode mai putin traditionale

"S-a discutat la inceputul anului scolar ca ar fi bine sa fie abordate si metode mai putin traditionale, ca unitatile de invatamant sa vina si cu ceva nou. A fost vorba despre niste recomandari, nu exista niciun document care sa se refere la o interdictie de a organiza serbarile de Craciun sau cu alte ocazii, in gradinite", a declarat purtatorul de cuvant al ISJ Prahova a declarat pentru Telegrama.

Dupa ce pe internet s-a propagat ideea ca inspectorul general ar fi cerut interzicerea serbarilor de Craciun la gradinita, Viorica Preda a revenit cu explicatii pe pagina sa de Facebook spunand ca "in invatamantul prescolar se pot derula serbari cu copiii" si considerand ca la baza zvonului se afla neintelegerea ori necitirea Scrisorii metodice.

"Pentru cei care nu au citit sau nu au inteles Scrisoarea metodica de anul acesta si pentru cei care isi ascund propriile decizii, punandu-le in seama Consiliului de Administratie sau a mea, anunt public faptul ca in invatamantul prescolar se pot derula serbari cu copiii si orice fel de manifestari care aduc bucurie si implinire acestora si parintilor lor", a scris Viorica Preda, potrivit ziarului Turnul Sfatului. Intre timp, mesajul a fost sters de pe pagina de Facebook.

Ministerul Educatiei a clarificat vineri intreaga situatie, explicand ca "afirmatia inspectorului general pentru invatamant prescolar din Ministerul Educatiei a avut ca scop accentuarea rolului pe care un cadru didactic/educator trebuie sa-l aiba pentru a crea un dialog robust intre scoala si parinti, nicidecum interzicerea sau restrictionarea desfasurarii unor astfel de evenimente. In concluzie, serbarile scolare pot fi organizate in continuare si eventual completate cu alte activitati interactive, dedicate oricarui eveniment din an, cu activitati de tip atelier sau de tip proiect, toate avand ca tinta implicarea si participarea parintilor din dorinta de a creste dimensiunea participativa a comunitatii in viata scolii".

"In cadrul videoconferintei din data de 15 septembrie 2016, la care au participat, in principal, inspectorii scolari pentru invatamantul prescolar din toate judetele tarii si din cele sase sectoare ale municipiului Bucuresti, a fost prezentata tema generica a anului scolar 2016 - 2017 pe acest segment de invatamant: 'Traieste, cultiva si promoveaza bucuria unui timp de calitate, ca bucurie a cresterii personale!'. Alegerea si abordarea temei au tinut cont de perspectiva celor trei actori implicati in educatie: cadre didactice/educatori, copii si parinti. In acest context, una dintre recomandarile care viza parintii a fost organizarea unor evenimente/momente, implicit sebari, in care parintii si copiii pot petrece un timp de calitate impreuna la gradinita", a aratat MENCS.