Am ajuns in Cuba in iulie 2008 la cateva luni dupa ce Fidel Castro predase oficial puterea fratelui sau, Raul, desi retragerea incepuse cu vreo doi ani in urma. Am gasit o dictatura in agonie, o tara distrusa de comunism foarte asemanatoare cu Romania anilor 90 dar si cu multe particularitati. M-au izbit cozile la ulei, zahar si orez care se vindeau pe cartela in paralel cu supermarketurile pline cu marfa rezervate in principal turistilor, asa numitul turism de apartheid.
M-a intristat teribil saracia cubanezilor, platiti cu vreo 18 dolari pe luna in timp ce o masa de pranz la un restaurant turistic ma costa cam 30. M-a impresionat demnitatea sotiilor de dizidenti, reunite in celebra organizatie Damas de Blanco (Femeile in alb), imbracate astfel in semn de solidaritate cu sotii lor aruncati in inchisoare pentru simplu motiv ca se opuneau regimului castrist.
Am cutreierat dezolat strazile din Vedado si Habana Vieja, cartierul de lux al Havanei, cu casele coloniale decrepite, multe in ruina amintind de opulenta de dinaintea Revolutiei. Am petrecut lungi dupa-amieze pe o terasa langa La Floridita pe care inca aluneca umbrele lui Hemingway si Carpentier, sorbind o supa de Caraibe cu aromele inconfundabile de cilantro in timp ce admiram dansul gratios al unor negri yoruba sau privind ploaia torentiala care incepea la doua si se termina la trei.
Am strabutut insula in forma de Crocodil in lung si-n lat, de la Havana, la Villa Clara si Camaguey pentru a intalni, incuraja si ajuta familii de dizidenti sa reziste intr-o lume inchisa. Fidel Castro se retasese iar sub Raul incepeau timid primele semne de liberalizare a regimului. De pilda, cubanezii aveau voie sa tina o casa privada, adica sa inchirieze camere strainilor sau un paladares, restaurante cu maxim 12 tacamuri pe care administrau in regim privat si unde gaseai o friputra de vita rezonabila la preturi prohibitive insa pentru cubanezii de rand.
In toata incursiunea mea in Cuba, care a durat doua saptamni, am trait cu frica de securitatea cubaneza, care daca ne-ar fi prins ca ajutam familiile dizidentilor (era un program ProDemocratia) ne-ar fi arestat, probabil, pe loc. Reuniunile femeilor din Damas de Blancos erau supravegheate la vedere de un securist, care ne-a facut poze, iar seara, cand o masina de politie a oprit taxiul in care ma aflam pentru un control de rutina, am zis ca totul s-a terminat.
O tara trista, sufocata de propaganda de tip sovietic, cu lozinci revolutionare pictate pe panouri sau pe blocuri. Cultul personalitatii lui Fidel si Che Guevarra imi amintea, evident, de Ceausescu. Cuba era inca sub embargo american iar cubanezii erau spalati pe creier de propaganda oficiala cu ideea ca tot ce li se intampla rau e din cauza ca Statelor Unite au decis sa pedepeseasca poporul prin impunerea unui embargo ruinator. Asadar, schema clasica, dusmanul extern e vinovat, nu incompetenta conducatorilor locali, coruptia si falimentul sistemului comunist peste tot in lume.
Pe atunci nu existau zboruri directe in si dinspre America tocmai pentru a descuraja turismul. Intre timp, Obama a vizitat in martie 2016 Cuba, fiind prima vizita a unui presedinte american dupa revolutia din 1959. Embargoul a fost ridicat partial la rom si tigarile de foi, iar azi exista o linie aeriana comericala intre Havana si Miami. Apropo de trabucuri, contrabanda era in floare acum opt ani. Furau tigarile de foi din fabrica si le vindeau strainilor la jumate de pret.
Acces la internet nu aveau, televiziunea ii tineau pe cubanezi ocupati cu multe telenovele asezonate cu propaganda iar de pe insula nu se putea fugi prea usor si fara riscuri. Cubanezii comemoreaza si azi tragedii cumplite, cum a fost cea din 13 iulie 1994, de Hundimiento. Autoritatile au scufundat o nava sechestrata de cubanezii dornici sa emigreze omorand 74 de oameni, din care 14 copii.
Cele mai frumoase clipe le-am trait alaturi de cubanezii obisnuiti, Cu Marcel, Aycel si Yaidi am petrecut o noapte intreaga pe strazile fara curent din Villa Clara, flecarind despre emigratie si trupa lor inexistenta, visand ca intr-o zi vor avea bani de pian, contrabas, tobe si viori.
Ma intreb ce mai face azi Yoani Sanchez, bloggerita care a inventat blogul samizdat, prin care raspandea povestile neoficiale despre Cuba, o tara cu acces limitat la internet, intr-o bizara retea offline.
Ce mai face oare Edd, cubanezul americanizat? Am stat o noapte intreaga de povesti la Cottor, sub palmieri, la 20 de km de Havana, mancand avocado si orez condimentat, povesti despre UE, Ceausescu si Romania, calculand in soapta averile pe care le va face cu pamant ieftin cumparat acum si vandut scump americanilor peste cativa ani, cand Castro nu va mai fi.
Au trecut opt ani de atunci iar intre timp, Castro a murit.
Pentru a avea o imagine cat mai fidela despre Cuba sub Castro, citeste pe larg cele patru reportaje realizate in in iulie 2008:
29
7
