In mai putin de doua luni de la startul programului GovITHub, cei 20 de bursieri selectati, cu sprijinul altor specialisti voluntari, au demarat si dezvolta proiecte cu impact important in domenii precum: sanatate, economie sociala, fonduri europene, plati online, auto, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Acesta a fost transmis in urma acuzatiilor lansate zilele trecute de presedintele PSD, Liviu Dragnea, care sustine ca exista tineri angajati la Guvern care, initial, au fost voluntari si "care sunt postaci pentru premierul Dacian Ciolos".

Potrivit comunicatului Guvernului, in prezent, 10 proiecte sunt dezvoltate in regim intensiv, bursierii si voluntarii lucrand alaturi de reprezentanti ai institutiilor publice unde vor fi implementate solutiile IT. Pe langa acestea, alte 20 de proiecte sunt in faza de dezvoltare. Comunitatea GovITHub este formata din cei 20 de bursieri, peste 300 de voluntari si peste 1000 de sustinatori. Executivul va oferi o bursa lunara de 2.000 de euro, pe o perioada de 6 luni, bursierilor.

"Fiecare bursier al programului GovITHub are experienta de peste 10 ani in domeniu, in companii de talie mondiala, in companii start-up, incubatoare si acceleratoare de afaceri sociale, pe care le-au fondat si dezvoltat in organizatii de succes. Acestia au competente in consultanta si dezvoltare de software pentru firme din telecomunicatii, petrol, banci, retail, agentii de publicitate - cu experienta de munca in SUA, Franta, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Elvetia, Olanda si Romania. Cunostintele lor imbina managementul de proiect cu abilitati tehnice, in zonele de arhitectura de sistem si dezvoltare software, securitatea informatiei, inteligenta artificiala si machine learning, UX/UI (user experience si user interface), vizualizare de date si data mining si au co-fondat incubare si acceleratoare de afaceri sociale", mai precizeaza Guvernul prin comunicatul de presa.

Acesta mai arata ca toate proiectele GovITHub sunt dezvoltate in regim Open Source, ceea ce inseamna ca oricine le va putea vedea si imbunatati. Astfel, asiguram transparenta totala asupra activitatii GovITHub si permitem orice imbunatatiri sau modificari publice ulterioare ale acestor solutii, in regim deschis - sistem care elimina practica achizitiilor publice netransparente si, in acelasi timp, dispare riscul ca statul sa fie captiv al anumitor tehnologii.

Exemple de proiecte in curs de implementare prin GovITHub

  • desprevaccin.ro, principala sursa de date pentru toti cei care vor sa afle informatii cuprinzatoare si sigure despre vaccinarile esentiale;
  • Registrul Intreprinderilor Sociale, un sistem informatic tip Registru Electronic Unic ce va permite inregistrarea, integrarea si analizarea tuturor datelor privind intreprinderile sociale;
  • platforma digitala pentru petitii, un sistem de ticketing prin care se poate urmari starea unei cereri depuse de un cetatean roman catre institutiile statului;
  • dezvoltarea de noi module pentru MySMIS, platforma nationala de gestionare a fondurilor europene, pentru a sesiza fraude inainte ca ele sa se intample;
  • imbunatatirea serviciilor oferite prin ghiseul.ro, prin re-design din punct de vedere al interfetei, utilizabilitatii si accesibilitatii pentru cresterea eficacitatii platformei;
  • Cazier Auto, o aplicatie mobila prin care cetatenii pot verifica istoricul reviziilor si al accidentelor unei masini folosite inainte de a o cumpara;
  • R.A.D.A.R. (Reprezentarea si Analiza Datelor Agregate din Romania), platforma care permite cetatenilor sa vizualizeze date detinute de stat la nivel de Unitati Administrativ-Teritoriale si sa le coreleze sau sa le analizeze;
  • Spatiul Privat Virtual Mobil, aplicatie de mobil care va oferi cetatenilor posibilitatea de a efectua tranzactii in relatia cu ANAF direct pe telefon, simplificand procesul si crescand numarul tranzactiilor efectuate electronic;
  • consultare.gov.ro, o platforma pentru agregarea tuturor actelor normative aflate in consultare publica care va oferi posibilitatea transmiterii de propuneri in format electronic.

Pentru proiectele enumerate au fost cumulate peste 1200 ore de munca din partea a 11 bursieri si peste 30 de voluntari, mai arata Guvernul.

Activitatea GovITHub, precum și proiectele în curs de implementare pot fi urmărite pe Slack: https://govithub.slack.com/, GitHub: https://github.com/gov-ithub

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, sustine ca exista suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL si USR si a adaugat ca exista tineri angajati la Guvern care, initial, au fost voluntari si "care sunt postaci pentru premierul Dacian Ciolos", potrivit Agerpres.

"Poate fi numita si fraudarea alegerilor pentru ca exista un grup de tineri angajati la Guvern, care initial au fost voluntari, acum am inteles ca li s-a aprobat un bonus de 2.000- 3.000 de euro pe luna, despre care initial s-a spus ca ei au venit acolo sa lucreze la un program de informatizare, dar oamenii din guvern sunt destul de speriati, care sunt de ani de zile acolo, spun ca de fapt acesti tineri sunt postaci pentru Dacian Ciolos, pentru PNL si USR. Ne poate spune si noua ce fac baietii aia acolo? Ce au facut pana acum? De ce sunt platiti din bani publici? De ce stau in cladirea Guvernului? Poate (premierul - n.r.) sa ne arate pana maine ce au facut? Sa nu aiba impresia ca, daca au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se sterg. Nu se sterg", a declarat Liviu Dragnea, duminica seara, la Romania TV, citat de Agerpres.