Directia de Sanatate Publica Prahova a deschis o ancheta la scoala gimnaziala din satul Zalhana, dupa ce trei elevi au fost diagnosticati cu Hepatita A, transmite Mediafax.

Potrivit Prefecturii Prahova, la scoala respectiva invata 60 de elevi. Cei trei scolari care au fost deja diagnosticati cu hepatita A sunt doi din clasele a II-a si unul din clasa zero.

"Avem intr-adevar trei cazuri confirmate. Alti doi elevi sunt internati. In cazul lor exista doar suspiciune, au avut simptomele bolii. Asteptam analizele care vor confirma sau infirma hepatita A in cazul lor", a spus Daniel Stefan, prefectul judetului Prahova.

Potrivit sursei citate, cei doi elevi pentru care se asteapta rezultatele analizelor sunt internati la sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti.

"Pe noi ne intereseaza acum sa depistam sursa imbolnavirii. S-au prelevat deja probe de apa, de la scoala. Nu putem vorbi de un focar sau carantina. Maine (marti n.r.) verificam si cum locuiesc, e posibil sa se fi imbolnavit in familie", a adaugat Daniel Stefan.

Potrivit Prefectului, marti, inspectorii DSP Prahova vor merge in Zalhana si vor preleva si apa din cismelele din zona.