Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau s-au sesizat din oficiu si vor face cercetari, in rem, pentru abuz in serviciu si fals, in cazul celor 67 de copii preluati in plasament in regim de urgenta si ai caror parinti au fost decazuti din drepturi, transmite News.ro.

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau au anuntat ca o ancheta a fost demarata din oficiu, fiind facute cercetari cu privire la comiterea infractiunilor de abuz in serviciu si fals. Procurorii vor sa afle daca masurile de protectie impuse de reprezentantii DGASPC si consecintele acestui fapt intra sub incidenta codului penal. Cercetarea se realizeaza in rem.

Totodata, procurorii au anuntat ca vor merge joi in instanta, cand se vor judeca primele dosare privind masura care ii lasa pe parinti fara drepturi asupra copiilor. Procurorii vor cere revenirea la situatia anterioara in care desi copiii erau scolarizati la Buzau, parintii beneficiau de absolut toate drepturile asupra lor.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului (ANPC) si Consiliul Judetean (CJ) Buzau fac anchete la Protectia Copilului Buzau dupa ce 67 de copii cu deficiente de vedere si auz din mai multe judete, dar care invata in doua scoli speciale buzoiene, au fost preluati de institutie in regim de urgenta, iar parintii au fost decazuti din drepturi, fara sa fie instiintati sau fara sa li se explice de ce a fost nevoie de o astfel de masura, ei primind acasa informari de la Tribunal.

Intr-un raport al Curtii de Conturi Buzau se arata ca, timp de trei ani, Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Buzau ar fi cheltuit ilegal sume din bugetul institutiei pentru a plati masa si cazarea a 67 de copii cu probleme de vedere sau de auz, ce provin din alte judete, dar care invata in doua licee speciale buzoiene.

Potrivit raportului, in acest caz a fost produs un prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, iar banii trebuie recuperati de la directiile de protectie a copilului din judetele din care provin copiii.

In acest context, conducerea DGASPC Buzau a dispus ca cei 67 de copii cu probleme sa fie preluati de institutie din familiile lor in regim de urgenta, pentru a putea primi in continuare cazare si masa in judetul in care sunt inscrisi la scoala. Este vorba despre 40 de copii din 15 judete, care invata la Liceul pentru Nevazatori, dar si despre 27 de copii din sase judete, care frecventeaza cursurile Liceului pentru Surzi.

Parintii celor 67 de copii au sustinut ca au aflat ca au fost decazuti din drepturi abia in momentul in care au primit de la Tribunal o instiintare prin care erau informati ca trebuie sa vina in instanta si sa explice motivele pentru care si-au abandonat copiii in grija statului.

"Nu am fost informati dinainte de DGASPC, nici de la Prahova, nici de la Buzau, despre aceasta masura si despre consecintele ei. Ne-am trezit cu niste plicuri de la Tribunal ca parati intr-un dosar, am cazut la mijloc si noi, si copiii. Nu am stiut ce inseamna acest plasament de urgenta, dar stiu ca se aplica doar copiilor abuzati. Noi nu avem astfel de probleme si ne-am trezit peste noapte cu aceste plicuri care ne- au ingrijorat. Este o masura abuziva", a declarat Marian Bucur, un parinte din Bucov, Prahova, al carui copil este inscris la un liceu special din Buzau.

Pe de alta parte, reprezentantii de la Protectia Copilului Buzau spuneau ca in prezent celor 67 de copii cu deficiente de auz si vedere, care fusesera pusi in plasament de urgenta, le sunt asigurate conditiile pentru participarea la cursuri, dar si o buna relatie cu familiile lor. Ei precizau ca parintii copiilor au fost informati la inceputul anului scolar despre faptul ca Directiile de Protectia Copilului din judetele de unde acestia provin nu au platit pentru hrana si cazarea in internate a minorilor si ca exista posibilitatea ca acestia, pentru a fi mentinuti in scoala, sa fie luati in plasament de urgenta.

Consiliul Judetean (CJ) Buzau va infiinta o comisie de ancheta in cazul celor 67 de copii cu deficiente de auz si vedere, din mai multe judete, pe care Protectia Copilului i-a pus in plasament de urgenta pentru a le plati masa si cazarea la internate, parintii acestora fiind decazuti din drepturi. Seful CJ Buzau a spus ca "aceasta procedura treneaza de ani de zile la Protectia Copilului si trebuie sa fie rezolvata".

Comisia de ancheta va fi coordonata de presedintele CJ Buzau, Petre Emanoil Neagu, care a declarat ca vor fi verificate documentele din ultimii cinci ani care vizeaza plasamentele copiilor din alte judete, care invata la Liceul pentru Nevazatori si la Liceul pentru Surzi, ambele din Buzau.

"Se vor verifica documentele din ultimii cinci ani aferente plasamentelor copiilor provenind din alte judete din Centrele rezidentiale nr. 10 si 11, se va verifica legalitatea si oportunitatea masurilor dispuse, stabilirea responsabilitatilor legale privind masurile adoptate si evaluarea serviciilor rezidentiale furnizate de Centrele 10 si 11, precum si a colaborarii cu institutiile de invatamant specia. Aceasta procedura treneaza de ani de zile la Protectia Copilului si trebuie sa fie rezolvata odata. Trebuie reglementata printr-o lege. Liceele nu sunt ale noastre, doar internatele, iar acolo este vorba despre interese. Noi am facut din 2015 o adresa la Inspectoratul Scolar, a ajuns la Ministerul Educatiei si de atunci nu s-a intamplat nimic", a spus Petre Emanoil Neagu.

Intre timp, luni, directorul DGASPC Buzau, Adrian Vintilescu, si-a dat demisia din functie, invocand motive personale si de sanatate.