25 de persoane au fost evacuate si alte 100 au iesit singure dintr-un bloc cu 10 etaje, dupa un incendiu izbucnit, miercuri seara, la un apartament din Pitesti, pompierii intervenind pentru stingerea focului la ora transmiterii acestei stiri, transmite Mediafax.

Pompierii intervin cu 5 autospeciale cu apa si spuma, la ora transmiterii acestei stiri, pentru a stinge incendiul izbucnit la un apartament dintr-un bloc de 10 etaje din Pitesti.

25 de oameni fost evacuati de SMURD si Politia Locala si alti aproximativ 100 au iesit singuri din bloc.

Doua ambulante SMURD au oferit primul ajutor propritarului apartamentului, care a suferit arsuri usoare si unei vecine, dupa un atac de panica.

Mai multe echipaje ale Jandarmeriei au venit la fata locului.