Trei oameni au fost injunghiati pe strada, duminica, in Sibiu, agresorul fiind un om al strazii care a actionat fara a avea, aparent, vreun motiv anume, transmite Mediafax.

Purtatorul de cuvant al Politiei Sibiu, Elena Welter, a declarat duminica seara, ca doua femei si un barbat au fost injunghiati de un om al stazii pe un bulevard intens circulat.

"Agresorul a fost prins la scurt timp dupa producerea faptei pe Calea Dumbravii, din Sibiu. Este vorba de un om al strazii, in varsta de 47 de ani, din judetul Valcea. Acesta a injunghiat o femeie care se afla in statia de autobuz, apoi s-a urcat intr-un taxi in spatele soferului, injunghiindu-l, apoi a coborat si in fuga a injunghiat o alta femeie", a declarat Elena Welter, purtatorul de cuvant al Politiei Sibiu.

Welter a precizat ca toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, in stare stabila, toate avand rani in partea dorsala.

Agresorul a fost retinut si urmeaza sa i se faca o expertiza psihiatrica pentru a se determina daca a actionat constient.