Premierul Dacian Ciolos a venit, duminica seara, in fata clubului Colectiv, alaturi de ministrul de Interne, Dragos Tudorache, unde a depus un buchet de flori in memoria celor 64 de victime ale incendiului din 2015 si a aprins o lumanare, transmite News.ro.

Premierul a ajuns la clubul Colectiv cu un buchet de flori in mana, pe care l-a depus la altarul din fata fostei fabrici Pionierul.

Dacian Ciolos a venit insotit de ministrul de Interne, Dragos Tudorache. In fata clubului, el a tinut un moment de reculegere, timp de cateva minute.

Ciolos nu a dorit sa discute cu presa, care l-a urmarit de la sosire, pana in fata clubului. Premierul a promis ca va vorbi la final, fiind blocat de jurnalisti in primele momente, cand a incercat sa se apropie de fatada clubului.

Premierul Dacian Ciolos nu a anuntat ora la care va veni la clubul Colectiv, incercand sa evite presa care s-a strans la locul tragediei inca de dimineata.

El a ajuns in jurul orei 20.30, insotit de ministrul de Interne, Dragos Tudorache, si de ministrul Muncii, Dragos Pislaru. Ciolos a venit purtand in brate un buchet de flori, pe care voia sa il depuna in fata clubului. Inca de la sosirea in piata din fata fostei fabrici Pionierul, Ciolos a fost inconjurat de presa, care a dorit declaratii de la seful Executivului.

"Nu este OK!", a spus Ciolos, deranjat de jurnalistii care il urmareau. Dupa ce ei au produs o busculada, premierul s-a oprit si a incercat sa discute cu ei, promitand ca va face declaratii dupa ce va depune buchetul de flori si va aprinde o lumanare. Cum jurnalistii l-au urmarit in continuare, premierul a mai avut o runda de discutii cu ei, jurnalistii reprosandu-i ca nu este corect ca angajatii SPP sa ii blocheze.

Dupa acest schimb de replici, Dacian Ciolos a plecat, deranjat, si s-a dus catre intrarea in clubul Colectiv, unde a depus buchetul de flori.

El a comentat, dupa ce a plecat din mijlocul jurnalistilor: "Nu ne vom insanatosi niciodata". Un mesaj similar le-a transmis si in scurta declaratie pe care a sustinut-o la final: "Cel mai greu si cel mai necesar este sa putem schimat mentalitati si incepand inclusiv cu modul in care reactionam in seara asta".