Circulatia rutiera pe drumul national 67C (Transalpina), este restrictionata intre localitatile Ranca si Obarsia Lotrului pentru autovehiculele neechipate corespunzator pentru conditii de iarna, din cauza zapezii si a vantului puternic, a anuntat sambata Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit News.ro.

Compania precizeaza ca restrictiile au fost impuse ca urmare a conditiilor meteorologice.

In zona, stratul de zapada atinge 2-3 centimetri.

De asemenea, pe sectorul de drum, se inregistreaza ninsoare marunta si vant puternic, cu vizibilitate la 50-100 metri.

"In prezent, lucratorii de la drumuri actioneaza cu doua utilaje pentru mentinerea carosabilului in conditii cat mai bune de circulatie", arata CNADNR.