Ministrul german de Interne Thomas de Maiziere a declarat duminica ca el vrea ca Germania sa trimita migranti inapoi in Grecia, unde peste 50.000 de oameni asteapta deja sa fie distribuiti intre statele membre ale Uniunii Europene, relateaza Deutsche Welle, citat de News.ro

Refugiati in GermaniaFoto: Captura YouTube

"Am facut multe, in Europa, pentru a imbunatati situatia refugiatilor in Grecia", a declarat ministrul pentru editia de duminica a ziarului "Welt am Sonntag".

"Acest lucru trebuie sa aiba drept consecinta sa ne permita sa trimitem refugiati inapoi in Grecia, in conformitate cu regulamentele de la Dublin", a spus.de Maiziere.

Regulemantele de la Dublin prevad ca statul membru UE pe teritoriul caruia a intrat pentru prima data o persoana in blocul european sa inregistreze cererea de azil.

Din cauza deficientelor din sistemul de azil grec si a numarului urias de persoane care sosesc in aceasta tara, Germania a suspendat expulzarile catre Grecia incepand din 2011.

De Maiziere a subliniat ca UE are nevoie mai intai sa dezvolte o abordare comuna in privinta refugiatilor si ca Berlinul nu poate implementa o asemenea politica singura.

"Atunci cand atacam aceasta problema singuri exista pericolul ca, in scurt timp, tribunalele administrative sa blocheze expluzarile", a spus el.

Ministrul de Interne face aceste declaratii la un an de cand Germania si-a deschis frontiera si a primit 1,1 milioane de refugiati, dintre care multi au intrat pe teritoriul UE prin Grecia.

In prezent, in Grecia se afla peste 50.000 de migranti. Multi dintre ei au cerut azil in aceasta tara, dupa ce planurile de a ajunge in Europa de Nord le-au fost blocate odata cu inchiderea rutei balcanice a migratiei si in urma Acordului UE-Turcia de limitare a migratiei la Marea Egee, din Turcia catre Grecia.