Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea, acesta din urmand avand posibilitatea sa ceara revocarea ordinului.

Gabriel OpreaFoto: MAI

Gabriel Oprea ramane fara titlul de doctor in drept, dupa ce ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a semnat vineri ordinul de retragere a tilului de doctor al fostului vicepremier. "Se retrage titlul de doctor in domeniul drept, acordat domnului Oprea M. Gabriel de catre Universitatea din Bucuresti, conferit prin ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr. 3467/16.03.2001", se arata in documentul postat pe site-ul Ministerului Educatiei, citat de Mediafax.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anuntat, luni, ca se va adresa instantei dupa ce CNATDCU i-a respins contestatia la verdictul de plagiat, sustinand ca nu i-a fost respectat dreptul la aparare si ca nu s-a numit singur doctor.

"Situatia mea a fost evaluata nu dupa legea din 2000, cand am sustinut teza, ci dupa o lege intrata in vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusa in lege abia in 2011, ea nefiind prevazuta in legislatia anului 2000. Mai mult, notiunea de "plagiat" a fost definita in legislatie abia in 2004, adica la 4 ani de cand mi-am sustinut teza. (...) Pe subiectul doctoratului, am astazi doua hotarari emise de institutiile statului roman, hotarari care sunt amandoua valabile, dar care se bat cap in cap", a scris Gabriel Oprea pe Facebook.

Comisia de experti din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat in cazul acestuia la data de 26 iulie.

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plangerii prealabile", a fost sustinuta in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

In iulie 2015, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei a decis intr-un timp record ca suspiciunile de plagiat in cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu se confirma, un verdict similar fiind dat si in cazul lui Victor Ponta. Pe de alta parte, Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunand ca, in mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind "copiate integral".

Ulterior aparitiei informatiilor referitoare la suspiciunea de plagiat asupra tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, au aparut informatii similare in legatura cu mai multe lucrarile pe care fostul vicepremier le-a coordonat, printre acestea fiind cele ale lui Neculai Ontanu, fost primar al Sectorului 1, si Bogdan Licu, fost procuror general interimar.