Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, infiintarea Institutului National de Administratie (INA), institutie publica cu personalitate juridica ce va functiona in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). Institutul va prelua de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici si centrele regionale din subordinea acestei a personalului si patrimoniului aferente activitatii de formare profesionala, programele de formare profesionala, drepturile si obligatiile care decurg din acestea, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Implementarea acestor masuri nu este de natura sa afecteze raporturile de munca/de serviciu ale personalului preluat.

INA va asigura cadrul institutional pentru derularea activitatilor de formare a personalului din cadrul autoritatilor si institutiilor publice. Aceasta va avea competente sporite fata de vechea institutie si va asigura cadrul organizat/formal pentru a acoperi nevoia de formare pentru toate categoriile de personal care isi desfasoara activitatea in cadrul autoritatilor si institutiilor publice, cat si o serie de mecanisme vizand asigurarea calitatii si unitatii in procesul de formare. De asemenea, INA va asigura formari/perfectionari specifice, destinate unor categorii sau procese prioritare in administratia publica, pentru care furnizorii privati sau cei din mediul academic nu au capacitatea/expertiza practica de formare necesara si nici curicule dezvoltate.

Guvernul precizeaza ca se vor revitaliza Centrele teritoriale de formare continua pentru administratia publica, pentru a veni in intampinarea nevoilor de formare ale alesilor locali, functionarilor publici si persoanelor incadrate cu contract individual de munca din cadrul autoritatilor administratiei publice locale, functionarilor publici si personalul contractual din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale, functionarilor publici si personalul contractual din cadrul institutiilor prefectului, precum si altor persoane interesate.

Se urmareste ca, in viitor, noua institutie sa poata organiza cursuri de master si doctorat in domeniul administratiei publice, in parteneriat cu institutii de invatamant superior.

Guvernul sustine ca infiintarea INA este una dintre masurile de modernizare a administratiei publice si una dintre conditionalitatile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene 2014-2020. Masura este prevazuta in Strategia pentru consolidarea administratiei publice 2014-2020 in vederea asigurarii coerentei procesului de formare si pentru a corecta neajunsurile sesizate cu privire la procesul de formare, inclusiv de catre institutiile europene.