Economia Rusiei are nevoie de stimuli externi puternici sau de o reforma interna radicala pentru a evita stagnarea si in viitor, arata un studiu al Centrului pentru Dezvoltare de la Inalta Scoala de Economie (HSE), citat deThe Moscow Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Produsul Intern Brut din 2016 este doar cu 1,3% mai mare decat era inainte de criza din 2008, spun expertii HSE in raportul lor, “Comentarii despre Stat si Afaceri”.

Prognozele arata ca Rusia ar putea “pierde un deceniu” de crestere economica pana la alegerile prezidentiale din 2018.

Ministerul pentru Dezvoltare Economica din Rusia respinge vehement aceste predictii, dar expertii se tem ca, daca se va opri din crestere, economia rusa va stagna si va si pierde capacitatea de a reveni pe crestere mai tarziu.

PIB-ul Rusiei a scazut cu 0,9% in prima jumatate a lui 2019, an la an, potrivit Serviciului Statistic de Stat. Economistii sondati de HSE apreciaza ca economia se va contracta cu 0,8% anul acesta, inainte sa treaca la o crestere slaba, de un procent, anul viitor.

Un avans al economiei de peste doua procente nu este asteptat inainte de 2020.

“Fara crearea de conditii reale de revigorare a activitatii de afaceri este greu sa fii optimist in privinta urmatorilor ani”, concluzioneaza raportul HSE.

Fondul Monetar International (FMI) prognozeaza si el ca, fara reforme structurale, economia Rusiei va creste cu doar 1,5% pe an. Ministerul de Finante a realizat o analiza similara, prognozand ca, in lipsa restructurarilor, se vor consemna avansuri economice de 1-1,3%.

Presedinta Bancii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina s-a adaugat corului pesimistilor, apreciind ca, fie si daca preturile petrolului ajung la 100 de dolari pe baril, economia Rusiei va fi incapabila sa creasca cu mai mult de 1,5-2 procente pe an fara schimbari ale politicilor.

Vicepresedinta Bancii Centrale, Ksenia Yudayeva, a mers si mai departe, sugerand ca -fara reforme - economia rusa este condamnata la stagnare perpetua.

Cererea slaba, lipsa investitiilor si politicile fiscale restrictive fac imposibila obtinerea unei cresteri robuste, sustin expertii HSE, adaugand ca autoritatile nu explud "tiparirea de bani" pentru a stimula cresterea.

Liderii tarii au realizat, dupa criza din 2008, un plan de modernizare a economiei.

Problemele au aparut cand preturile petrolului au cazut iar autoritatile au pierdut contactul cu tintele din planul lor, spunea vicepremierul Igor Shuvalov la inceputul lui 2015, un an in care economia s-a contractat cu 3,7 procente. A

ctuala criza ofera o noua oportunitate pentru schimbare pe care “Rusia nu trebuie sa o rateze”, a spus Shuvalov.

Acum, economistii s-au impartit in doua tabere: Clubul Stolypinsky, care cere stimuli fiscali si Centrul pentru Dezvoltare Strategica al fostului ministru de finante Alexei Kudrin, care vrea consolidare fiscala.

Primii propun cresterea investitiilor, in parte prin finantare de sorginte monetara, ceilalti solicita reducerea graduala a deficitului si lansarea de reforme institutionale.

Intregul guvern se concentreaza acum pe reducerea costurilor, in timp ce nimeni nu discuta despre cum sa restarteze economia, a spus un oficial federal.

“Absenta unui dialog despre stimulente economice va duce inevitabil la finantare monetara. Apoi, singura intrebare este:Cat de mult?. Am atins fundul gropii si incepem sa ne adaptam acestor noi conditii”, a spus oficialul.

Fara o dezbatere reala, schimbare directiei economiei s-ar putea dovedi imposibila, a spus un inalt oficial guvernamental.

Nimeni nu spune ca nu avem nevoie sa reechilibram bugetele, dar acum este nevoie de un plan pentru a scoate economia din actuala stagnare: sa iesim din ea cat de curand posibil, inainte sa traga tara in jos, a spus oficialul.

"Multi ministri inteleg asta, dar nu pot sa convinga liderii", a adaugat el.

Spiritul antreprenorial este cea mai importanta forta din economia de piata moderna, subliniaza expertii HSE: “Prin inabusirea lui, exista putine sperante pentru progresul pe termen lung al economiei Rusiei. Si nicio cantitate de finantare monetara nu va fi de ajutor”.