Turcia a convocat reprezentantul Suediei dupa ce autoritatile din Stockholm au acuzat Ankara de legalizarea actelor sexuale cu minori, informeaza The Guardian. Acuzatiile vin dupa ce Curtea Constitutionala a Turciei a anulat, in luna iulie, o prevedere din codul penal care califica actele sexuale cu minori cu varste mai mici de 15 ani drept "abuz sexual".

HotNews.roFoto: Hotnews

Este cea ma noua disputa dintr-o serie care evidentiaza tensiunile in crestere dintre Turcia si statele Uniunii Europene dupa lovitura de stat esuata din 15 iulie, urmata de o campanie de epurare prelungita, criticata de Europa.

Ministrul suedez de Externe, Margot Wallstrom, a scris intr-o postare pe contul sau de Twitter ca "trebuie sa se revina asupra deciziei Turcei de a permite actele sexuale cu copii mai mici de 15 ani. Copii au nevoie de mai multa protectie, nu de mai putina, impotriva violentei, a abuzului sexual".

"Este scandalos ca un ministru de Externe sa posteze asa un mesaj in baza unor informatii false sau a unor speculatii", a declarat ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, intr-un interviu televizat, adaugand ca ambasadorul suedez la Ankara a fost convocat de catre ministerul sau.

Cu toate acestea, ministrul de Externe suedez a declarat ca insarcinatul cu afaceri a fost convocat de Ankara, pentru ca ambasadorul este in vacanta.

Mevlut Cavusoglu a descris mesajul scris pe Twitter de ministrul suedez ca fiind "inacceptabil", spunand ca Wallstrom ar fi trebuit sa actioneze responsabil.

"Un ministru de Externe nu ar trebui sa spuna minciuni si nu ar trebui sa recurga la o abordare in care acuza Turcia. Criticile sunt acceptate insa acesta este calomnie, o minciuna".

Curtea Constitutionala a Turciei a anulat in luna iulie, ca raspuns la o petitie inaintata de o instanta inferioara, o prevedere din codul penal care pedespsea ca "abuz sexual" toate actele sexuale in care sunt implicati copii cu varste mai mici de 15 ani. Instanta constitutionala a dat parlamentului un termen de 6 luni sa faca o noua lege in baza deciziei sale.

Curtea inferioara care a trimis in fata Curtii Constitutionale petitia era ingrijorata de faptul ca nu se face nicio distinctie intre cazurile de acte sexuale in care este implicat un minor adolescent si cele in care sunt implicati copii.

Legea consimtamantului in Turcia ramane 18 ani si nu a fost afectata de decizia instantei. Insa a atras un raspuns furios din partea activistilor ingrijorati ca va deschide calea pentru nepedepsirea abuzului sexual asupra minorilor.