La sfarsitul anului 2010 a fost descoperita in padurea Vulturi, comuna Popricani (Iasi), o groapa comuna in care se aflau ramasitele a 36 de victime de origine evreiasca. Dintre acestea 12 erau copii, al caror sex nu a putut fi determinat, 15 erau barbati si 9 femei. Groapa nou descoperita se afla la o distanta de doar trei kilometri fata de alte trei gropi comune, de la Stanca Roznovanu, unde in anul 1945, imediat dupa razboi, au fost identificate 311 victime.

Groapa comuna cu ramasitele victimelor masacrului din padurea VulturiFoto: Adrian Cioflanca

Desi initial nu s-au gasit marturii documentare directe despre masacrul din padurea Vulturi, cercetatorii au putut emite mai multe ipoteze cu privire la conditiile in care au fost ucise victimele. Foarte utile au fost si declaratiile martorilor. Dintre acestia, Vasile Enache (decedat intre timp) este singurul care a fost prezent la fata locului in momentul in care s-a produs omorul si a fost de asemenea cel care i-a indrumat pe arheologi in vederea punctului in care sa inceapa sapaturile.

In cele din urma istoricii au stabilit producerea evenimentului la data de 28 iunie 1941. Vinovati pentru tragedie au fost militari din Regimentul 6 Vanatori, comandat de colonelul Ermil Mateias.

Ceea ce nu s-a putut stabili cu exactitate, din lipsa de dovezi, a fost provenienta celor ucisi. Astfel era posibil ca acestia sa fie originari din Iasi sau din Sculeni Targ.

Aceasta incertitudine a fost acum inlaturata, dupa mai bine de cinci ani de cercetari, asa cum a anuntat istoricul Adrian Cioflanca (in prezent director al Centrului pentru Studiul Evreilor din Romania si coordonatorul proiectului referitor la cercetarea gropii din padurea Vulturi, tutelat de Instititul National pentru Studierea Holocaustului in Romania "Elie Wiesel").

Concludenta a fost descoperirea unui dosar de ancheta care a dus la un proces al unei persoane judecate pentru violarea unei fete evreice in iunie 1941. Martorii adusi sa povesteasca ce au vazut in legatura cu persoana incriminata au relatat despre imprejurarile in care s-a produs violul, respectiv despre circumstantele masacrului din padurea Vulturi. Presupunerile istoricilor au fost in acest fel confirmate si mai presus de asta, ceea ce este nou, s-a stabilit cu certitudine ca victimele proveneau din Sculeni Targ, situat la granita cu Romania, dincolo de Prut.

Adrian Cioflanca a declarat pentru HotNews.ro ca "in noua ancheta martorii relateaza ca masacrul a fost comis de militari din Regimentul 6 Vanatori. Nu s-a putut afla de catre anchetatori dupa razboi identitatea militarilor care au apasat tragaciul. Se stie doar ca una dintre persoane nu avea un ochi. Poate asta ne va permite pe viitor sa gasim militarul in cauza."

Intrebat daca s-au descoperit dovezi cu privire la alte cazuri de viol in care sa fi fost implicati militari romani pe parcursul actiunilor de anihilare a populatiei evreiesti, in padurea Vulturi sau in alte locatii unde au avut loc masacre, Cioflanca a spus:

"E un subiect necercetat. Am facut si eu cateva prospectiuni in documente. Pot spune in cazul masacrului din padurea Vulturi si a aceluia de la Stanca Roznovanu ca acesta este singurul viol despre care stim [...]. De asemenea mai stim de un incident similar in padurea Carlig, langa padurea Vulturi, iar uitandu-ne la masacrele din Basarabia si la violentele de acolo putem spune ca practica violului era raspandita in randul militarilor romani, mult mai raspandita dacat in randul germanilor, care erau tinuti la distanta de perspectiva rasista cu care fusesera indoctrinati. Asta conta mai putin in cazul militarilor romani si cert este ca sunt scene abominabile relatate de documente, care ar merita o cercetare separata."

Din pacate identitatea celor ucisi in padurea Vulturi nu mai poate fi stabilita.

Istoricul declara ca din experienta sa "este foarte greu de reconstituit lista victimelor. Holocaustul este tipul de agresiune care distruge nu doar fizic persoane ci le si sterge memoria in mod sistematic. Regimul Antonescu a distrus liste de persoane, acte de identitate, acte de proprietate, pentru a sterge intreaga identitate a evreilor care au fost trimisi in lagare sau omorati. Depinde foarte mult de la un caz la altul daca putem reconstitui o lista a victimelor. De exemplu in cadrul pogromului de la Iasi lucram acum la o lista, dar fata de cele aproximativ 10.000 de victime mentionate in documente noi avem deocamdata in jur de 3.000 de nume. De altfel asta se intampla peste tot in lume unde sunt studii asupra Holocaustului, unde lista reconstituita a numelor victimelor este incomparabil mai mica fata de numarul total inregistrat si probat de documente."

De asemenea, se presupune ca mai exista inca cel putin o groapa comuna in zona in care s-au efectuat sapaturi, Pana in momentul de fata nu a fost descoperita decat una, deoarece conditiile meteorologice nefavorabile din luna noiembrie si lipsa fondurilor pentru efectuarea cercetarilor au impiedicat continuarea lucrarilor.

Cioflanca spera ca la un moment dat va exista o mobilizare pentru a fi cautata in poiana si a doua groapa despre care vorbeste si Enache (martorul principal) si alti martori.

Intrebat daca mai sunt astazi in viata membri ai Regimentului 6 Vanatori, istoricul Adrian Cioflanca marturiseste ca acest lucru nu se poate sti "decat daca este o ancheta penala si sunt facute verificari la evidenta perosoanelor. Asadar, eu ca istoric nu am voie sa ma apuc sa fac investigatii pe baza judiciara pe cont propriu. Daca era sa fie deschisa vreo investigatie de catre Parchetul Militar ei ar fi facut si verificarile de tipul acesta. Cert este ca eu am vorbit acum vreo trei ani cu un militar din Regimentul 6 Vanatori care a fost la randu-i condamnat pentru crime de razboi in Transnistria si am putut sa reconstitui atmosfera din unitate, tipul de educatie militara pe care au primit-o, atmosfera din trupa, cum percepeau ei pe sovietici si pe evrei. Pentru scopuri de cercetare istorica putem gasi persoane, dar atat."

La inceputul anului 2014 o ancheta a Parchetului Militar de pe langa Curtea Militara de Apel a incadrat masacrul din padurea Vulturi ca act de genocid. Mai multe informatii cu privire la acest subiect puteti gasiaici.