Ministrul petrolului din Iran a spus ca exista supraproductie pe piata titeiului , dar preconizeaza ca echilibrul dintre cerere si oferta va fi restaurat, a transmis televiziunea de stat iraniana, citata de Reuters.

SondaFoto: Flickr

“Piata petrolului este supra-alimentata acum, dar sunt asteptari ca va exista echilibru intre cerere si oferta in piata”, a spus Bijan Namdar Zanganeh, potrivit televiziunii iraniene.

O analiza Reuters de vineri a aratat ca productia Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol va atinge pentru luna iulie cel mai mare nivel din istoria recenta, in conditiile in care Irakul pompeaza mai mult iar Nigeria reuseste sa exporte petrol suplimentar in ciuda atacurilor realizate de militanti.

Productia OPEC a crescut la 33,41 milioane barili pe zi in iulie de la 33,31 milioane barili pe zi in iunie, potrivit analizei realizate pe baza datelor de transport si a informatiilor de la surse din piata.