"Din toamna, fiecare cetatean isi va putea plati online taxele si impozitele. Anuntul pentru achizitionarea serviciilor bancare privind platile online cu cardul a fost lansat astazi in SEAP, un pas important pe directia debirocratizarii si a simplificarii relatiei dintre contribuabili si administratie. Intre timp, plata cu cardul este functionala la ghiseele ANAF din 9 judete iar ministrul finantelor publice, Anca Dragu va fi prezenta joi la Timisoara pentru a prezenta informatii privind extinderea in tara a platii cu cardul in sediile ANAF", scrie marti seara premierul Dacian Ciolos pe pagina sa de Facebook.

Dacian CiolosFoto: Guvernul Romaniei

Primul ministru a postat pe Facebook un link catre articolul "ANAF face pasul spre plata online cu cardul prin Ghiseul.ro a tuturor impozitelor, taxelor si contributiilor datorate bugetului general consolidat", publicat marti de Hotnews.ro. "Ce presupune aceasta achizitie publica este explicat in detaliu si in acest articol", a scris primul ministru.

"Ne continuam hotarat drumul pe aceasta directie, pentru o administratie publica moderna si prietenoasa cu oamenii", incheie Dacian Ciolos.