Primarul ales al municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, aflat in arest preventiv, va depune juramantul prevazut de lege luni, la ora 12,00, in sala Europa a primariei.

Catalin CherechesFoto: Agerpres

Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Gherla, Elisabeta Fetche, a declarat miercuri, pentru Agerpres, ca institutia pe care o reprezinta si Consiliul local Baia Mare au cazut de acord asupra locului respectiv, dupa ce in prealabil sala mentionata a fost verificata daca este corespunzatoare pentru un asemenea eveniment.

Elisabeta Fetche a mai spus ca primarul ales Catalin Chereches va fi dus la Baia Mare sub escorta si ca imediat dupa depunerea juramantului va fi readus la Penitenciarul Gherla.

Initial, Penitenciarul Gherla a respins o cerere a primarului ales al municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, de a depune juramantul de primar pe 3 iulie, in Catedrala Episcopala din Baia Mare.

Pe 27 aprilie, Catalin Chereches a fost arestat, printr-o sentinta a Tribunalului Cluj, pentru luare de mita in forma continuata, iar pe 5 iunie a fost ales din nou primar al municipiului Baia Mare, in timp ce el se afla in stare de arest preventiv.