Procentul de promovare a sesiunii din vara a examenului de Bacalaureat in judetul Timis este de 63.25%, cu 0,3% mai putin decat media nationala, ceea ce inseamna ca Timisul nu intra in topul primelor 10 judete cu cel mai ridicat procent de promovare, top condus de Cluj, unde acesta este de 83,32%. In conditiile in care studentii universitatilor timisorene vin din intreaga regiune vestica a Romaniei, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara Marilen Pirtea se intreaba daca nu este necesara restructurarea inspectoratelor judetene si inlocuirea lor cu o structura regionala, care sa poata oferi o abordare integrata a solutiilor de crestere a promovarii pe mai multe judete.

Marilen PirteaFoto: Agerpres

"Se impune sa analizam cu onestitate ce se intampla in preuniversitar. Daca actuala structura nu reuseste sa duca Timisul in primele zece judete ca rata de promovare, poate este momentul sa incepem sa discutam despre un Inspectorat Scolar Regional", declara rectorul Marilen Pirtea intr-un comunicat de presa.

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, atrage atentia asupra efectelor negative pe care fenomenul le are atat asupra tinerilor timiseeni, a parcursului lor universitar si profesional, cat si asupra dezvoltarii regiunii de vest.

UVT precizeaza ca judetul Cluj a ajuns la performanta de a avea cea mai mare rata de promovare in urma punerii in practica a unei strategii in care Inspectoratul Scolar Judetean si-a asumat un rol activ. Rectorul timisoarean subliniaza o dimensiune cheie a acestei strategii, cea a colaborarii apropiate dintre scoala si administratia publica. Inspectoratul Scolar Cluj a efectuat 400 de controale in liceele cu rezultate slabe la Bacalaureat in 2016, masura stabilita, de altfel, la nivel local, nu central. Strategia a constat in controale in punctele slabe, in stimularea colaborarii intre liceele bune si cele slabe si in responsabilizarea familiilor.

Rectorul UVT lanseaza o invitatie catre Primaria Municipiului Timisoara, catre universitatile timisorene si catre Inspectoratele Scolare Judetene din regiune la o sesiune de lucru in cadrul careia sa se identifice impreuna solutiile regionale pentru cresterea capacitatii invatamantului liceal.

"Universitatea de Vest si-a asumat misiunea de a contribui activ la dezvoltarea regiunii. Ne dorim ca dupa sesiunea a doua a bacalaureatului, cand putem trage concluziile finale, sa ne asezam la discutii cu principalii actori: universitatile timisorene, inspectoratele scolare judetene, si mai ales Primaria Municipiului Timisoara. Atractivitatea invatamantului superior timisorean este strans legata de brandul orasului Timisoara, de aceea Primaria este un jucator cheie. Universitatea de Vest din Timisoara va mobiliza expertiza si mijloacele logistice de care dispune, pentru a creiona o strategie de crestere a ratei de promovare a bacalaureatului si a atractivitatii universitatilor timisorene", incheie Marilen Pirtea.