37 dintre cei 38 retinuti in cazul gruparilor din Berevoesti acuzate ca exploatau persoane au fost arestati, joi seara, de Tribunalul Arges, transmite Mediafax.

Tribunalul Arges a decis, joi seara, arestarea preventiva pentru 30 de zile a inca 17 suspecti, astfel ca numarul total al persoanelor arestate preventiv este de 37.

In cazul unei femei care trebuie sa faca dializa, Tribunalul Arges a decis arestul la domiciliu.

Cele 38 de persoane sunt acuzate de constituire de grup organizat si trafic de persoane.

Audierea celorlalti 18 suspecti, dintre cei 38 retinuti, va avea loc tot joi seara, dar de la ora 19.00, tot la Tribunalul Arges.

Patruzeci de perchezitii domiciliare au avut loc in localitatea argeseana Berevoesti, unde anchetatorii sustin ca, din 2008 si pana in prezent, s-au constituit mai multe grupuri infractionale care au recrutat 40 de persoane minore si majore, prin constrangere, inducere in eroare, rapire sau profitand de starea de vulnerabilitate in care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilitati fizice sau psihice, cu situatii materiale precare), in scopul exploatarii prin supunerea la executarea de munci si indeplinirea de servicii in mod fortat si prin obligarea la practicarea cersetoriei, prin procedee care au adus victimele in stare de aservire si de lipsire de libertate.

Victimele erau batute, nu primeau mancare, iar cand primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanturi sau chingi sau incuiate pe timpul noptii ca sa nu poata fugi.