Vremea va fi calduroasa marti in cea mai mare parte a tarii, devenind local caniculara in zona de campie din Banat, Crisana si Oltenia unde va fi disconfort termic dupa-amiaza, informeaza meteorologii, citati de Mediafax. Temperaturile maxime se vor incadra intre 29 si 36 de grade, mai scazute pe litoral, unde vor fi cuprinse intre 26 si 28 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele innorari in a doua parte a noptii in Banat, unde izolat pot aparea averse si descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in sudul Banatului si pe crestele montane si doar trecator in Moldova. Minimele termice se vor situa intre 9...10 grade in depresiunile Carpatilor Orientali si 23 de grade in Dealurile de Vest.

La Bucuresti

Vremea va fi calduroasa, cu o maxima termica de 32...33 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperatura minima va fi de 17...19 grade.

Miercuri

Vremea calduroasa va persista, valorile termice urmand a fi in crestere in toata tara astfel incat canicula si disconfortul termic vor cuprinde regiunile din vestul si sud-vestul tarii, zone unde indicele temperatura-umezeala (ITU) se va situa in jurul pragului critic de 80 de unitati. Temperaturile maxime se vor incadra intre 30 si 37 de grade, cu exceptia litoralului unde vor fi intre 27 si 29 de grade.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineata, insa cu innorari dupa-amiaza in zona Carpatilor Occidentali, unde pe arii restranse vor fi ploi de scurta durata. Seara, dar mai ales in cursul noptii, instabilitatea atmosferica se va accentua in partea de vest si nord-vest a tarii, unde vor fi innorari temporar accentuate, frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua si aspect de vijelie si pe arii restranse averse. Minimele termice se vor situa intre 9...10 grade in depresiunile Carpatilor Orientali si 24...25 de grade in Dealurile de Vest.