Guvernul a modificat si completat, miercuri, normele de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Actul normativ initiat de Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic (MCPDC) ca informatiile sa fie cu prioritate afisate in mod pro-activ pentru informarea publicului pentru evitarea perceperii unor sume de la solicitant. A fost stabilit un reper maximal pentru costul copierii unei pagini din documentele de interes public solicitate, raportat la 0,005 din salariul minim. Acesta este un raspuns la numeroase situatii in care institutiile solicitau sume prohibitive pentru a pune la dispozitie cetatenilor informatii, se arata intr-un comunicat al Guevernului.

De asemenea, modificarile uniformizeaza (dupa ce in ultimii 15 ani, intre Lege si Norme au existat neconcordante) practica de calculare a termenelor maximale pana la care institutiile sunt obligate sa furnizeze informatii de interes public. Conform noii reglementari, termenele stabilite se calculeaza de la data inregistrarii solicitarii, fara a fi luate in calcul ziua de la care incepe sa curga termenul, nici ziua cand acesta se implineste. Atunci cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul se prelungeste pana la prima zi lucratoare care urmeaza. In cazul in care solicitarea nu se incadreaza in competentele institutiei sau autoritatii publice, in termen de 5 zile de la inregistrare, structurile sau persoanele responsabile de informarea publica transmit solicitarea catre institutiile sau autoritatile competente in acelasi timp informand solicitantul, se mai arata in comunicat.

Modificarile aprobate de Guvern pun la dispozitia administratiei dar si cetatenilor formulare-tip pentru, de exemplu, redactarea solicitarilor sau a reclamatiilor administrative, pentru redactarea rapoartelor anuale de aplicare a legii nr. 544/2001, etc. Toate aceste formulare vor fi afisate vizibil in paginile de internet ale institutiilor/autoritatilor. Utilizarea acestor formulare de catre solicitant este, insa, facultativa, transmiterea unei solicitari intr-o alta forma neconstituind motiv de refuz al accesului la informatiile publice.

Modificarile au fost facute dupa un proces de consultare publica derulat in ultimele luni, avand loc 10 dezbateri/consultari publice in Bucuresti si in tara in care au fost implicati peste 180 de reprezentanti ai societatii civile, grup de lucru interministerial format de MCPDC cu specialisti din executivul central.

Atat rapoartele societatii civile realizate periodic de la intrarea in vigoare a legislatiei transparentei cat si evaluarile autoritatilor centrale cu atributii in urmarirea impactului acesteia, au indicat urmatoarele disfunctionalitati de aplicare: cresterea cu 50% a numarului de litigii de la nivelul anului 2014 la anul 2015, abuzuri in stabilirea costului serviciului de copiere (18 lei/pagina Drobeta Turnu Severin).