Barbatul care, intr-o criza de gelozie, si-a injunghiat, luni, fosta iubita pe o strada din municipiul Ploiesti cauzandu-i rani in zone vitale, a fost retinut pentru tentativa de omor, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.

Potrivit acestora, agresorul va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventiva.

O tanara de 23 de ani a fost injunghiata, luni in jurul pranzului, in zona de nord a municipiul Ploiesti, victima fiind dusa cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Ploiesti cu sapte plagi injunghiate la nivelul gatului, toracelui si abdomenului.

Incidentul s-a petrecut pe strada, anchetatorii spunand ca agresorul, un barbat de 35 de ani, este fostul iubit al fetei si ca, potrivit primelor cercetari, motivul pentru care el a recurs la un astfel de gest ar fi gelozia.

Apelul la numarul de urgenta 112 a fost dat de catre martorii prezenti la fata locului, iar la scurt timp de la producerea evenimentului, barbatul s-a predat politistilor, fiind dus la audieri.

Tanara injunghiata a fost supusa unei interventii chirurgicale, fiind internata la SJU Ploiesti in stare grava.