Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, vicepremierul Vasile Dancu, a declarat luni ca, in luna octombrie ar putea prezenta in Parlament Codul Administrativ al Romaniei care modifica integral cele 11 legi care guverneaza administratia centrala si locala, transmite Mediafax.

Vasile DancuFoto: Facebook - Vasile Dancu

"O parte din probleme sunt si vor fi rezolvate prin proiectul unui nou cod administrativ si un nou cod de procedura administrativa. Este in curs de elaborare si in septembrie vom prezenta Guvernului si societatii Codul Administrativ al Romaniei, sper ca in luna octombrie sa il putem prezenta Parlamentului prin care urmarim reducerea si simplificarea legislatiei, eliminarea prevederilor contradictorii, a declarat Vasile Dancu

Este vorba despre modificarea integrala a 11 legi care guverneaza administratia centrala si locala, a explicat vicepremierul in deschiderea Forului Administratiei Publice Locale, care se desfasoara la Palatul Parlamentului.

"Noi am gandit si gandim cu adevarat o guvernare deschisa. Incercam prin ceea ce facem sa luam punctul de vedere al opiniei publice, punctul de vedere al cetatenilor. (...) Proiectele pe care si le propune Guvernul pot sa fie gresite cateodata.

Nu intotdeauna Guvernul are dreptate, de aceea este important sa vedem si punctul de vedere al celorlalti, al oamenilor. In ultima vreme s-a nasut o dezbatere importanta legata de dezvoltare si este important sa vedem in ce masura administratia locala si centrala pot partcipa le dezvoltare, pot fi actori ai dezvoltarii.

Ideea ca numai mediul privat dezvolta Romania nu este una care poate fi sustinuta pana la capat.

Mediul privat sustine dezvoltatrea economica, sustine crearea PIB si a bugetului, dar la dezvoltare sunt mai multi actori si o dezvoltare sistematica, planificata pe care incercam s-o testam noi in acest moment nu poate fi facuta fara administratie", a mai spus Vasile Dancu.