4 copii cu varste intre 3 si 6 ani si doua femei au fost raniti duminica dupa-amiaza in Parcul Cismigiu din Bucuresti dupa ce o creanga aflata deasupra unui loc de joaca s-a desprins dintr-un copac si a cazut peste ei, anunta Digi 24.

Creanga cazuta in Parcul CismigiuFoto: Captura Digi 24

Potrivit sursei citate, victimele au rani la nivelul capului, insa din primele informatii, starea lor nu este grava. Ranitii urmeaza sa fie supusi unor investigatii medicale suplimentare.

Doua echipaje SMURD si unul de descarcerare au intervenit la locul incidentului.

Victimele sunt evaluate de medicii SMURD sositi la fata locului.

O mama si copilul acesteia, in varsta de aproximativ 3 ani, vor fi transportati la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru examen tomograf.

Purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat pentru Agerpres ca, din primele cercetari, nicio persoana nu se afla in stare grava: "Victimele prezinta escoriatii si acuza dureri la nivelul capului. La fata locului au fost trimise o masina de descarcerare, o masina SMURD si o motocicleta SMURD. Accidentul a avut loc in zona unui spatiu amenajat pentru joaca. Echipajul pentru descarcerare verifica daca in zona in care a avut loc accidentul mai sunt copaci sau crengi care prezinta risc de prabusire si trebuie inlaturate.''

La fata locului a ajuns si Politia, care, cel mai probabil, va deschide un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.