Ministerul Sanatatii a inceput un proces de verificare a eficientei dezifectantilor de pe piata, insa bugetul este limitat, urmand sa fie controlate doar 42 de produse din cele circa 380 existente pe piata, a anuntat Laurentiu Colintineanu, purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii. Acesta a precizat ca testarile ajuta si la obtinerea acreditarii unor laboratoare in Romania. Colintineanu a mai spus ca "de undeva trebuie sa incepem" si, oricum, toti producatorii si distribuitorii de dezifectanti vor fi obligati sa prezinte buletine de analiza noi pentru produse, obtinute in laboratoare acreditate din strainatate.

Intrebat de ce sunt verificati dezifectanti doar pentru un esantion de 42 de produse, Laurentiu Colintineanu a afirmat ca "se fac teste in limita bugetului aprobat", acestea fiind scumpe. Cele 42 de probe vor fi prelevate din randul celor mai utilizati dezifectanti. "Esantionul de 42 este mai mult decat relevant statistic, iar demersul de testare trebuie sa se inscrie si in niste limite bugetare alocate acestei actiuni", explicat Colintineanu. Analizele se vor efectua la laboratoarele Institutului National de Sanatate Publica din Iasi si Bucuresti si la Laboratorul Directiei de Sanatate Publica din Ialomita.

In cazul in care se vor gasi produse neconforme in urma testarii, acestea vor fi trimise pentru noi analize in strainatate.

Pe de alta parte, exista un proiect de ordin care prevede ca toti producatorii si distribuitorii sa obtina buletine de analiza noi in termen de 120 de zile, in vederea avizarii punerii pe piata a dezifectantilor. Cele 120 de zile curg din momentul in care ordinul va aparea in Monitorul Oficial. "Termenul este motivat de faptul ca nu avem laboratoare acreditate, toate aceste teste trebuie facute in strainatate", a explicat Colintineanu, precizand ca ordinul ar putea fi aprobat la sfarsitul lunii iunie. Producatorii si distribuitorii vor trebui sa prezinte cate doua buletine de eficacitate obtinute de la doua laboratoare diferite. Aceasta procedura se va repeta la trei ani, iar toate testele trebuie sa respecte standardele agreate de Uniunea Europeana.

Colintineanu a mai spus ca efectuarea celor 42 de teste vor ajuta si la acreditarea unor laboratoare in Romania. "Acreditarea presupune, in primul rand, efectuarea unui numar de teste care sa valideze metoda. Inainte de efectuarea acestui numar minim de teste, nu se poate face acreditarea. Fara teste nu putem avea loboratoare acreditate. Aceasta testare nationala serveste si acreditarii laboratoarelor (...) Ca efect indirect vom avea laboratoare acreditate, ca sa putem spune apoi ca un propus este conform sau nu", a spus Colintineanu.

Laurentiu Colintineanu a mai spus ca achizitiile publice realizate de spitale vor trebui sa fie mai stricte. In ceea ce priveste legea achizitiilor publice, el spune ca "Autoritatea contractanta trebuie sa incadreze achizitia la codul cpv, asta apropo de multitudinea de coduri identificate pentru anumite tranzactii. Spre exemplu, daca un dezinfectant se gaseste in farmacie, obligatia autoritatii contractante este sa treaca la codul CPV dezinfectanti, nu la produse farmaceutice".