Procesul in care este judecat fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost suspendat miercuri, la cererea medicilor, pentru a-i acorda asistenta medicala de urgenta la spital, dupa ce inculpatul a acuzat probleme medicale, transmite Agerpres.

Magistratii Curtii de Apel Constanta nu au reusit nici miercuri sa dezbata probele pe marginea apelului formulat atat de procuror, cat si de Nicusor Constantinescu, la sentinta de 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare la care a fost condamnat fostul presedinte al CJ de Tribunalul Constanta in dosarul de subfinantare a Centrului Militar Zonal.

Medicul de la Serviciul Judetean de Ambulanta care-l asista pe inculpatul adus din arest in sala de judecata a cerut transportarea de urgenta a acestuia la spital, pentru stabilizare, dupa ce a constatat ca i-a crescut tensiunea arteriala.

Judecatorii au acceptat transportarea la spital a inculpatului, mai ales ca procurorul de caz, Andrei Bodean, a declarat ca nu se opune. Procurorul DNA Andrei Bodean a cerut insa ca dezbaterile pe caz sa continue chiar in lipsa lui Constantinescu.

Magistratii au dispus acordarea unui nou termen de judecata pentru data de 22 iunie si a solicitat depunerea de concluzii scrise de catre noul aparator angajat de Nicusor Constantinescu, Nicolae Mihalica. La intrarea in Palatul de Justitie din Constanta, Constantinescu anuntase presa ca si-a concediat avocatul, dupa ce instanta i-a refuzat toate cererile formulate in acest dosar.

Constantinescu venise la tribunal tot cu Ambulanta: