Realizatorul Antenei 3, Mircea Badea, a pierdut definitiv procesul intentat de fostul sef al Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, pentru afirmatii defaimatoare si jignitoare facute de realizatorul tv in cadrul emisiunii "In gura presei", anunta Digi 24. Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva. Realizatorii Antenei 3 au mai pierdut, de-a lungul timpului, procese cu Laura Codruta Kovesi, Robert Turcescu si fosta sefa a CSM, Oana Schmidt Haineala.

Mircea BadeaFoto: HotNews / DP

Horia Georgescu a cerut despagubiri in instanta dupa ce Mircea Badea, realizatorul emisiunii "In gura presei" a folosit la adresa sa apelative precum "ochelarica", "giumbix", "onanist", "penibil" si "sluga basista". In cererea de chemare in judecata, Horia Georgescu a cerut daune de la Mircea Badea si SC Antena 3 in cuantum de 40.000 de euro pentru atingeri aduse drepturilor la onoare, demnitate, reputatie, imagine si viata privata.

Sectia a IV-a civila a Curtii de Apel a decis sa respinga recursurile intentate in aceasta cauza, ramanand valabila hotararea luata de instanta de apel - Tribunalul Bucuresti.

Procesul a fost deschis la Judecatoria sectorului 1 si a fost pierdut de Mircea Badea. In decembrie 2013, Judecatoria a decis ca Horia Georgescu ar trebui sa primeasca despagubiri in valoare de 5.000 de euro si ca decizia trebuie sa fie prezentata in cadrul emisiunii "In gura presei".

Un an mai tarziu, in decembrie 2014, in faza apelului, Tribunalului Bucuresti a redus suma pe care o are de platiti Mircea Badea (de la 5.000 de euro la 2.000 de euro) si a mentinut decizia ca sentinta sa fie citita in emisiunea "In gura presei".

Hotararea a fost atacata cu recurs, iar in urma cu doua zile, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursurile intentate, ramanand valabila decizia luata la Tribunalul Bucuresti.

  • Procese pierdute de Antena 3 si cu Laura Codruta Kovesi, Oana Schmidt Haineala si Robert Turcescu

In aprilie 2015, Antena 3 a pierdut definitiv un proces cu fostul sef al Consiliului Suprem al Magistraturii, Oana Schmidt Haineala. Curtea de Apel Bucuresti a decis atunci ca Antena 3 trebuie sa-i plateasca Oanei Schmidt Haineala daune morale de 10.000 de euro, potrivit Pagina de Media. Oana Schmidt Haineala a reclamat de mai multe ori Antena 3 si la CNA, postul de televiziune fiind amendat in mai multe randuri.

In octombrie 2015, Antena 3 a mai pierdut un proces cu sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, insa decizia nu este definitiva. Tribunal Bucuresti i-a obligat pe reprezentatii postului de televiziune sa plateasca si daune morale de 250.000 de lei. In iunie 2014, sefa DNA a dat in judecata Antena 3 si pe jurnalistii Mihai Gadea, Mugur Ciuvica, Bianca Nae, Radu Tudor si Razvan Savaliuc, reclamand faptul ca in talk-show-ul din data de 19 iunie a fost acuzata ca a musamalizat ancheta in dosarul in care se efectuau cercetari fata de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, si Mircea Basescu, potrivit Digi 24.

In decembrie 2013, Mircea Badea a mai pierdut un proces la Judecatoria Sectorului 3. Realizatorul emisiunii Sub semnul intrebarii de la B1 TV, Robert Turcescu, l-a dat in judecata acuzandu-l de amenintari si instigare la violenta. Badea a fost obligat sa publice sentinta in trei ziare si sa plateasca 1 leu, daune morale, dar nici aceasta sentinta nu e definitiva.

De asemenea, in iunie 2013, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, Mihai Gadea, a pierdut in prima instanta un proces cu fostul sef al Casei Nationale de Asiguri de Sanatate, Mihai Duta. Judecatoria Sector 1 l-a condamnat pe Gadea in solidar cu Antena 3 la plata a 5000 de lei dupa ce l-a facut dupa ce l-a facut "dobitoc", "nesimtit" si "mitocan" pe fostul sef CNAS. Nici aceasta sentinta nu este definitiva. Duta a facut recurs cerand 100.000 de euro iar procesul se judeca in prezent la Curtea de Apel.