Victoria Sepciu, profesor de limba spaniola cu 23 de ani vechime, a trimis HotNews.ro o scrisoare in care vorbeste despre cateva dintre problemele actuale ale sistemului de invatamant cu care se confrunta cei care lucreaza in acest domeniu. Profesoara avertizeaza ca, desi in Educatie "nu se moare" ca in cazul problemelor din Sanatate, lipsurile contribuie la inrautatirea "iadului nostru cotidian", iar elevul "sarit" de sistem este adultul iresponsabil de maine. Victoria Sepciu este profesor titular la Colegiul National "Mihai Viteazul" din Bucuresti.

Elevi la scoalaFoto: Agerpres

Mesajul a fost trimis de asemenea catre ministrul Educatiei, ministrul Muncii si premierul Dacian Ciolos.

Scrisoarea, trimisa redactiei marti seara, vine in contextul discutiilor dintre sindicatele din invatamant si Ministerul Muncii pentru majorarea salariilor in invatamant. Circa 10.000 de sindicalisti s-au strans miercuri la mitingul din Bucuresti.

Scrisoarea integrala a Victoriei Sepciu

Numele meu este Sepciu Victoria si sunt, din 1997, profesor titular de limba spaniola la Colegiul National "Mihai Viteazul" din Bucuresti. M-am nascut intr-un oras din provincie unde nu s-a studiat niciodata limba spaniola in scoala sau liceu. Intr-o zi am gasit un manual vechi de invatare a limbii spaniole fara profesor si am invatat singura pana am intrat la facultate. Am absolvit Universitatea din Bucuresti si am fost sef de promotie. Din motive usor de ghicit, toti colegii au eliminat din start invatamantul ca posibilitate de castigare a painii. Eu am ales sa fiu profesor pentru ca am dorit sa le transmit si altora dragostea pentru limba spaniola si pentru cultura hispanica, pentru studiu, in general, sa le trezesc interesul pentru frumos, respectul pentru valori, increderea in sine si alte astfel de lucruri care se regasesc din ce in ce mai putin in obiectivele scolii romanesti de azi. Eram la inceput de drum si am avut naivitatea sa cred ca incet-incet mult trambitatele promisiuni electorale despre importanta educatiei vor deveni realitate. Au trecut anii si singurul lucru care s-a schimbat este dispretul profund si crescand al oamenilor politici pentru profesori, atitudine care a determinat desconsiderarea accelerata din partea parintilor si a societatii in general.

In treacat fie spus, in 2008 am primit din partea domnului prim ministru Calin Popescu-Tariceanu diploma de excelenta "pentru palmaresul in domeniul Educatiei si pozitia de excelenta in galeria de olimpici" si o scrisoare de apreciere din partea domniei sale, ceea ce nu l-a impiedicat sa afirme ca profesorii n-ar trebui sa fie nemultumiti fiindca muncesc putin si nu merita nici macar salariul pe care il au.

Acesta este un alt aspect pe care il mentioneaza in mod frecvent toti cei care habar n-au ce inseamna sa fii dascal. Pentru ei, dascalul este un functionar care trebuie sa stea intr-un loc opt ore pentru a-si justifica salariul. In realitate lucrurile stau cu totul altfel: un dascal adevarat munceste mult mai mult pentru a-si pregati orele, pentru a cauta si alege materialele cele mai interesante, pentru a alege cele mai adecvate modalitati de evaluare, pentru a corecta caiete, teste, compuneri etc. Un dascal adevarat sta de vorba cu elevii, ii asculta, ii sfatuieste, ii incurajeaza, iar prestatia din timpul procesului de predare, activitatile cu elevii presupun un consum de energie pe care cu greu si-l poate imagina cineva care n-a trecut niciodata prin aceasta experienta. In plus, dascalul roman, spre deosebire de confratii lui din tarile occidentale, are grupe de minim 30 de elevi, in timp ce in tarile respective clasa este, in general, alcatuita din 15 elevi.

Anii au trecut si au luat cu ei speranta ca Guvernul si oamenii politici din tara mea vor aprecia si recompensa efortul si profesionalismul dascalilor adevarati care sunt din ce in ce mai putini. Am ramas, totusi, la catedra pentru ca am simtit ca, in ciuda tuturor dezamagirilor si mizeriilor pe care trebuie sa le accepte un profesor caruia ii pasa in Romania de azi, munca mea este importanta. Am ramas pentru tinerii dezorientati care au nevoie sa fie ascultati si indrumati si care, in ciuda aparentelor, doresc sa stie.

Am avut in mod constant olimpici la faza municipala si la faza nationala a olimpiadei de limba spaniola si premii la concursurile de traducere. De multi ani media rezultatelor cu elevii este cam de 8 premii la faza municipala si trei la cea nationala. Am evaluat manuale, am colaborat cu Serviciul National de Evaluare si Examinare, am participat in mod direct la organizarea nenumaratelor activitati realizate de Ambasada Spaniei, Biroul Atasat Invatamant, Politica Sociala si Sport din Spania in colaborare cu Ministerul Educatiei din Romania, dar rezultatele mi-au fost recunoscute doar onorific, nu si financiar. In acest moment am o vechime de 23 de ani in invatamant, iar salariul meu este mai mic decat al unei foste eleve, acum medic rezident (debutant).

Motivele pentru care va solicit atentia: faptul ca in spatiul public sunt lansate niste informatii neadevarate despre profesori prin care se incearca sa se dezinformeze opinia publica, la fel ca de fiecare data cand Invatamantul a stat la rand la "masa bogatilor".

In aceste zile, au avut loc 2 evenimente:

1. dezbaterea publica a proiectului privind salarizarea bugetarilor, cu scopul eliminarii inechitatilor sociale

2. comunicarea rezultatelor pentru evaluarea activitatii personalului didactic inscris la Concursul pentru Acordarea Gradatiei de Merit, o procedura realizata cu scopul declarat de a recompensa in mod echitabil profesorii cu rezultate deosebite in pregatirea elevilor.

S-a vehiculat, in acest context, ca salariile profesorilor vor creste prin sporuri, premii (de 2%) si prin gradatia de merit. S-a prezentat gradatia de merit ca o noutate care va repara inechitatile si va recompensa performanta.

Gradatia de merit nu este o noutate: este o procedura existenta de multi ani, care a fost introdusa cu scopul nobil declarat de a recompensa profesorii cu rezultate deosebite, dar, ca orice intentie buna lansata pe plaiurile mioritice, in practica scopul ei este deturnat de interpretarea birocratica.

S-a mai spus ca o crestere a salariilor profesorilor (ca parte a aparatului bugetar) ar avea un impact asupra bugetului. Observ ca multi vorbitori din media si nu numai se impiedica de fiecare data cu obstinatie de impactul bugetar, de cresterea deficitului cauzat de faptul ca un profesor bun primeste un salariu decent, in locul unuia de mizerie.

Insa nu puncteaza nimeni 3 aspecte esentiale:

a. Statul a incasat si de la profesori contributiile sociale fara intrerupere, dar le administreaza atat de prost incat exista riscul ca generatia mea sa nu primeasca pensie.

b. Statul a ratat, chiar cu buna stiinta, incasarea banilor destinati finantarii sistemului bugetar si investitiilor de utilitate publica de la marii datornici.

Acest lucru este dovedit tot recent de rata de nerecuperare de 80% indicata de ANAF si de marile devalizari, pagube despre care aflam lucruri noi cu fiecare zi ce trece.

c. Observam cu groaza ca statul joaca viata cetatenilor la ruleta ruseasca din sistemul sanitar, iar cetateanul are doar "dreptul" de a plati impozitele degeaba, de a fi amanat cu vorbe dulci si de a mai plati si ￢oalele sparte￢, pe deasupra. Iar Educatia le tot plateste din 1990 incoace. Ma demotiveaza si ma dezgusta faptul ca educatia este lasata mereu ultima pe lista prioritatilor de crestere salariala, in timp ce toti politicienii afirma public ca este de prioritate maxima.

Si fiindca tot suntem la detalii tehnice, as dori sa clarific faptul ca aceasta gradatie de merit e o procedura deja inclusa in bugetul Invatamantului de ani de zile. Nu e un bonus nou si nu presupune un efort bugetar.

Gradatia de merit se acorda unei cote fixe de 16% din totalul cadrelor didactice in baza unui dosar cu acte doveditoare depus la Inspectoratul Scolar si prin cuantificarea a 4 criterii.

Inainte de a depune dosarul, profesorul are la dispozitie un raport de autoevaluare si o grila de evaluare transparenta pe baza careia isi calculeaza punctele corespunzatoare fiecarui premiu obtiunt de elevii sai, sau fiecarei activitati realizate. Cel mai important criteriu de evaluare este chiar Criteriul 1 care cuprinde activitatile cu valoare instructiv - educativa, avand o pondere de 80% in calculul punctajului final.

La finalul analizei dosarelor depuse, Inspectoratul comunica o lista cu toti candidatii si 2 punctaje:

- un punctaj (transparent) obtinut de candidat pe baza rezultatelor evaluate dupa grila mentionata si

- un punctaj de evaluare din partea inspectoratului (netransparent, cu criterii si bareme necunoscute candidatilor).

Desi procedura de evaluare pare clara, Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar si-au arogat libertatea de a o interpreta discriminatoriu tocmai impotriva persoanelor pe care pretind ca urmaresc sa le recompenseze:

Gradatiile nu sunt acordate in ordine descrescatoare in functie de punctajul de performanta, cum ar fi logic, ci se rezerva un numar de gradatii de merit in functie de ponderea profesorilor de la o disciplina in numarul total de profesori din subordinea unui Inspectorat Scolar.

In acest fel, limba romana are rezervate 38 gradatii, matematica 36, limba engleza 32, educatia fizica 27 de gradatii.

Grila este aici.

Cu alte cuvinte, nici vorba de ordine in functie de performanta, ci de "rezervare" in functie de numar.

Din acest motiv, profesorii care fac parte dintr-o categorie mai redusa numeric, ca mine, dar au rezultate remarcabile, sunt defavorizati fata de cei de la alte discipline, unde numarul lor este mai mare si, implicit, le sunt rezervate mai multe gradatii, desi unii dintre cei din urma au rezultate mai slabe prin comparatie, iar altii o primesc doar pentru ca prisosesc gradatiile si s-au inscris la concurs.

Exemplu concret: in Bucuresti, numarul de gradatii destinate pentru specialitatea limba spaniola este de 1 loc, in timp ce numarul de gradatii rezervate profesorilor de matematica este de 36, al celor de limba engleza de 34 s.a.m.d. Am participat pentru al doilea an consecutiv la concursul pentru obtinerea unei gradatii de merit. Anul trecut, dosarul meu a fost respins cu peste 600 de puncte de performanta (criteriul I), in timp ce alti colegi, de exemplu de matematica, au obtinut gradatia cu suma de 200 de puncte din cauza acestei rezervari a gradatiilor de merit. (Rezultatele aici).

Si in acest an mi-am analizat rezultatele din ultimii cinci ani, asa cum cere regulamentul de inscriere, si am considerat ca cele 41 de premii obtinute de elevii pregatiti de mine la faza municipala a olimpiadei de limba spaniola la care se adauga alte 18 premii castigate la faza nationala ma indreptatesc sa am sperante ca efortul meu evident si constant va fi, in cele din urma, apreciat.

Ei bine, n-a fost asa. Anul acesta, am fost din nou exclusa din procesul de recompensare, (chiar si in urma contestatiei depuse) cu un punctaj de 720 puncte obtinute doar din rezultatele scolare (olimpiade si concursuri, calculate la criteriul I), in timp ce interpretarea procedurii acorda unor colegi din alte discipline gradatie de merit pentru rezultate mai slabe sau chiar fara rezultate la Criteriul 1 (cel mai important criteriu de evaluare care cuprinde activitatile cu valoare instructiv - educativa, avand o pondere de 80% din punctajul total) si asta doar pentru ca sunt mai multi.

Spre exemplu, un maistru de electronica si electrotehnica cu rezultate scolare de 100 de puncte (criteriul I) obtine gradatie pentru ca e singur si are gradatia rezervata; un maistru de ingrijire estetica+medicina la o scoala postliceala obtine gradatie cu rezultate de 50 puncte (criteriul I), un profesor agricol obtine gradatie de merit cu 108 puncte (criteriul I), adica de 6 ori mai putin fata de punctajul obtinut de elevii mei la olimpiadele municipale si nationale de limba spaniola. Si toate acestea din cauza ca locurile la gradatia de merit sunt "rezervate". Un profesor de educatie fizica obtine gradatia cu rezultate valorand 300 puncte etc.

Toate datele sunt disponibile aici.

Cu alte cuvinte, in loc sa recompenseze dupa merit, sistemul a creat o procedura care "discrimineaza in functie de merit".

Intrebarea care se pune este: chiar doreste sistemul sa-i recompenseze pe cei performanti? Si daca da, cum isi imagineaza ca ar putea s-o faca in conditiile in care procedurile create ii recompenseaza de multe ori pe profesorii mediocri care au rezultate minime sau, uneori, chiar deloc?

In aceasi situatie cu mine se afla multi profesori care pun suflet in profesia pe care si-au ales-o. Si ei au fost eliminati din randul celor care ar fi trebuit sa fie recompensati. Si nu o singura data. Multi dintre ei au renuntat sa mai participe pentru ca au realizat ca, de fapt gradatia un are neaparat legatura cu "meritul".

Pentru mine termenul "gradatie de merit" implica faptul ca persoana respectiva a obtinut rezultate remarcabile concrete care ii sunt recunoscute si este astfel recompensata pentru a fi incurajata sa continuie pe acest drum. O astfel de persoana este sau ar trebui sa fie un stimul si un exemplu pentru ceilalti. In realitate, pentru mine rezultatul acestui concurs este o batjocura, este de fapt cea mai mare batjocura pentru ca nu are drept scuza bugetul insuficient si alte gogorite de acest fel pe care le-am tot "inghitit" in cei 23 de ani de activitate la catedra. Acum mi se arata in mod cat se poate de cinic realitatea: toata munca mea, efortul constant si profesionalismul nu inseamna nimic pentru superiorii mei ierarhici care, prin modul de evaluare ales imi dau ca exemplu colegi care au muncit mult mai putin. Daca analizati criteriile si rezultatele publicate, o sa observati ca, in multe cazuri, personalul didactic a strans ceva puncte doar pentru ca a asistat la examene si concursuri, a participat sau a organizat vizite la muzee etc., fara a avea rezultate concrete in activitatea la clasa.

Ar mai fi de mentionat "goana dupa hartii" care face ravagii in sistem. Exista cazuri in care s-a constatat in urma impartirii numarului de puncte de la activitati extracurriculare la numarul de puncte atribuit unei activitati, ca unii profesori au avut pana la 2-3 simpozioane/conferinte/colocvii pe zi de lucru. Daca am considera cate o ora pentru fiecare activitate si le-am aduna la orele de predare, inseamna ca nu ramane niciun ragaz de perfectionare a profesorului. Un caz care ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei interesati poate fi studiat aici.

Dupa ce citesti astfel de lucruri nu poti sa nu te intrebi: oare chiar verifica o autoritate independenta validitatea muntilor de hartie din sistem?

Oare profesorul trebuie sa fie un colectionar de hartoage sau un bun pedagog cu o buna pregatire profesionala?

Fiindca tot aflam in fiecare zi cum se joaca sistemul sanitar cu vietile noastre pe banii nostri incasati in mod abuziv prin contributiile obligatorii retinute la sursa, ar mai trebui clarificat adaugat un aspect: poate exista in randul publicului convingerea ca sistemul de invatamant nu are nevoie de conditii mai bune, fiindca nu se moare acolo. Pragmatismul exacerbat afirma ca in sanatate se moare daca nu sunt oferite conditii mai bune, dar in Educatie nu se moare si nu exista daune imediate, prin urmare, nu e nevoie de conditii mai bune. Sau nu inca.

Nimic mai fals. Scopul educatiei nu este acela de a indesa cu nemiluita informatii in creierul elevului, ci acela de a-l mobila mental prin cunostinte cu care sa opereze, prin valori si modele adecvate care sa-l ridice la conditia de fiinta sociala civilizata si sa-i faca atat lui ca individ cat si semenilor lui din societate viata mai buna: corectitudine, responsabilitate, compasiune etc. Chiar daca nu moare nici profesorul, fiindca se incapataneaza sa reziste in mizerie ca sa-si implineasca menirea, si nu moare nici elevul din cauza nestiintei, in realitate, nu acesta e finalul.

Elevul "sarit" de sistem este adultul iresponsabil de maine.

Este medicul care ia spaga ca sa dea certificate aranjate, sa promoveze medicamente sau sa-si exercite profesia.

Este asistenta care-ti da medicamentele gresite, sau pune perfuzia care nenoroceste un nou nascut pe viata. Sau cea care nu sterilizeaza instrumentarul.

Este tipul din minister care aranjeaza licitatii.

Este politicianul care uita de tine in secunda 2 si da legi doar pentru el, dupa care iti raspunde iritat si arogant cand il tragi de maneca.

Este judecatorul care da o sentinta bazata pe trafic de influenta.

Este drumarul care ia rovinieta si nu e in stare nici sa plombeze o groapa.

Este soferul care te calca pe trecere fiindca tu ai verde, iar el are galben intermitent si se grabeste.

Este soferul care se baga in fata Ambulantei.

Este controlorul de autobuz care ii controleaza doar pe cei bine imbracati, sperand ca ei au bilet si el termina treaba mai repede. Sau cel care controleaza doar pe linia expres care duce la aeroport.

Este calatorul care nu-si plateste biletul si mai vinde si "ace si brice" prin tramvai/autobuz fara autorizatie, stergand o sacosa soioasa si mirositoare de toti pasagerii de la un cap la altul.

Este politistul care spune ca "e prea complicat" sa faca o razie spre eliminarea acestor vanzatori ambulanti.

Este angajatul de salubrizare care matura doar "ca gaina in varful gramezii", fiindca e plictisit.

Este domnul de la termoficare, care te fura la factura cu un agent termic mai mult rece decat cald ce se pierde pe drum.

Este tipul de la Energie Electrica, pe care tu il platesti mai scump ca el sa-ti ofere curent mai ieftin (dar asta nu se intampla niciodata).

Este vecinul de bloc/scaun/birou care te obliga sa asculti muzica lui, desi s-au inventat castile.

Este profesorul care repeta aceleasi lucruri si e nemultumit cand elevul refuza sa fie un elev-robot etc.

Ei bine, tot mai credem ca lipsa de Educatie (si subfinantarea sistemului de Invatamant) nu e mortala fiindca nu are efecte imediate? Poate nu in toate cazurile. In oricare dintre ele, ea contribuie la inrautatirea "iadului nostru cotidian".

Perfectionarea unui profesor de limbi straine presupune specializarea in strainatate prin cursuri de actualizare a tehnicilor didactice si resurselor tehnice folosite in procesul de predare, accesul la materiale de calitate si la manuale scolare elaborate de editurile cu experienta in predarea limbilor straine, accesul la publicatii recente si nu in ultimul rand o tinuta vestimentara adecvata. Toate acestea implica un cost periodic care nu se poate acoperi nici macar partial din leafa unui profesor.

Cum ar putea un profesor cu vechime de peste 20 de ani la catedra ca mine si rezultate remarcabile obtinute in ciuda lipsurilor sistemice sa-si permita toate acestea dintr-un salariu de 1700 lei.

I-am contactat in scris pe factorii implicati si i-am rugat sa aplice urgent principiul echitatii incepand chiar de acum si sa determine corectarea procedurii de acordarea acestor "gradatii de merit" realmente pe merit si nu "la numar".

De asemenea, i-am rugat sa analizeze o varianta de crestere a salariului in functie de rezultatele scolare obtinute de fiecare profesor care sa elimine uniformizarea de tip comunist din sistem. Nu este corect ca toti profesorii sa aiba acelasi salariu in conditiile in care unii isi desfasoara activitatea in centre cu traditie si cu rezultate deosebite la examenele nationale unde atat pregatirea orelor cat si a elevilor cu aptitudini speciale implica un grad superior de autoperfectionare, mai mult timp si mai multa munca.

Este aberant ca invatamantul sa fie politizat! Din aceasta cauza profesorul, adica cel care pregateste generatia de maine, a ajuns sa fie un contopist haituit de superiorii sai care, de cele mai multe ori, sunt slab pregatiti profesional si s-au cocotat pe scaunele respective pentru a scapa de munca la catedra. In loc sa aiba cat mai mult timp liber pentru a se instrui si a-si pregati orele, profesorul de azi pierde acest timp pretios pentru a completa tabele, scheme, situatii, explicatii, a realiza, a redacta, a prezenta etc. etc. documente care nu servesc la nimic. Cand metodistul sau inspectorul descind intr-o scoala nu vin sa-l intrebe pe profesor ce probleme are, de ce are nevoie, nu sunt interesati de munca profesorului, ei se comporta ca niste contabili care fac inventarul: iti verifica hartiile, le numara si, daca sunt toate, pleaca multumiti.

E aberant ca programele scolare sa fie un fel de text sfant de la care nu se admite nicio abatere, e aberant ca elevii sa invete pe de rost comentarii de texte pentru a lua nota 10 sau a promova examenul de Bacalaureat care, oricum, a ajuns sa se simuleze de doua ori!

Cum sa gandeasca acesti copii si tineri din scoli, cum sa inteleaga lumea si valorile create de generatiile anterioare, cum sa fie buni cetateni ai Romaniei, ai Europei si ai lumii cand programele scolare au eliminat sau au redus la o ora pe saptamana tocmai disciplinele care ar trebui sa determine acest lucru? Programele scolare sunt dominate de "stiinte": nenumarate ore de matematica, informatica, fizica si chimie, dar 3-4 ore de limba romana, 2 ore alocate limbilor straine, 1-2 ore pentru geografie si o ora pentru istorie. Nu mai exista spatiu pentru literatura universala sau istoria artei decat pentru profilul filologie si acolo inghesuita tot intr-o ora pe saptamana, iar cursurile optionale sunt alese de grupul cel mai numeros, nu este optiunea reala a tuturor elevilor dintr-o clasa. Cand ai 30 sau peste 30 de elevi in clasa o ora alocata disciplinei este doar un calvar pentru elevi si profesor, eficacitatea ei este redusa la zero. Se mai mira cineva ca, in aceste circumstante, tinerii nostri isi pierd identitatea culturala si nationala, ca nu stiu mai nimic despre Europa si despre lumea in care traim?

Decidentii trebuie sa ia in calcul ca au aparut suficiente sisteme si metode alternative de invatamant, iar orice profesor bun are si posibilitatea de a pleca din sistemul de stat. Ma intreb daca isi asuma responsabilitatea de a pierde expertiza lui, timpul irosit pentru perfectionarea unuia nou (masurat in generatii de elevi pierdute pe drum) si banii investiti de stat pentru formarea lui. Sunt din ce in ce mai putini dascali adevarati, dar dezgustati in invatamantul de stat si, de cele mai multe ori, cand unul dintre ei paraseste sistemul este inlocuit de un cadru didactic insuficient pregatit si dezinteresat. Printre noi se spune ca ramane in invatamant cine n-are unde sa se duca.

Zilele acestea trebuie puse urgent in balanta echitatea atat de mult trambitata de Guvernele anterioare, dar niciodata aplicata, si calculele politice si financiare. Argumentul lipsei de fonduri este invalid, fiindca statul a demonstrat cu varf si indesat incapacitatea de recuperare a prejudiciilor (a se vedea raportarile ANAF). Fiindca tot vorbim de echitate, statul nu a fost privat in tot acest timp nici de valoarea muncii mele, nici de contributiile fiscale obligatorii, dar, spre deosebire de el, care prospera indiferent de rezultate, eu-cetateanul nu am bucuria de a participa decat la pierderi, niciodata la castig.

Prof. Victoria Sepciu

Nota: Sublinierile apartin autoarei mesajului