Ministerul Educatiei a promis la inceputul anului reformarea sistemului educational din Romania, inclusiv a sistemului de studii doctorale, insa principiiile de transparenta si "consultare robusta si aplicata" care urmau sa stea la baza acestei reforme, "nu se regasesc in modalitatile in care Ministerul deruleaza procesul de alegere a componentei CNATDCU", reclama Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Dacian Ciolos, ministrului Educatiei Adrian Curaj si membrilor Consiliului General al Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare - CNATDCU.

Selectia noilor membri CNATDCUFoto: edu.ro

Printre principalele probleme evidentiate de semnatarul scrisorii se numara:

  • Sistemul de contestare si de trimitere de obiectii si sesizari este unul inchis si neresponsiv;
  • Ministerul inca nu a anuntat cate (si ce) contestatii si sesizari a primit;
  • Publicarea listelor cu propunerile pentru comisii a fost intarziata nejustificat;
  • Anunturile de pe site-ul MENCS sunt contradictorii;
  • S-a oferit insuficient timp pentru o consultare reala.

Cristian Dogaru precizeaza ca a trimis de doua ori o sesizare catre adresa pusa la dispozitie de Ministerul Educatiei pentru observatii privins propunerile de membri pentru comisiile de specialitate ale CNATDCU in care reclama numarul mic de profesori romani din strainatate in aceste comisii, precum si termenul scurt de analiza a propunerilor si identificare a eventualelor probleme. Acesta noteaza ca nu i s-a confirmat primirea. Sesizarea a aparut si sub forma unei scrisori deschise publicate pe site-ul Civitas.

Lectorul Cristian Dogaru reitereaza solicitarile transmise in scrisoarea precedenta. De aceasta data, i se peste 100 de semnatari ai scrisorii deschise. Semnatarii cer premierului si ministrului Educatiei:

  • "Publicarea listelor tuturor candidatilor care au aplicat folosind platforma BrainMap pentru o pozitie in comisiile de specialitate CNATDCU, grupate pe comisii, incluzand CV-urile atasate
  • Publicarea criteriilor prin care au fost departajati candidatii, atat de excludere cat si de includere, cu o clasificare clara a aplicatiilor pe baza de lucrari ISI, factor de impact si h.
  • Infiintarea unei platforme publice de consultare si dialog, prin care membrii comunitatii academice sa poata oferi, in mod public (dar cu asigurarea confidentialitatii pentru cei ce o doresc), opinii si comentarii referitoare la candidatii propusi."

Scrisoare Deschisa - Comisii CNATDCU - 30-Mai-2016